C*** I***
InculpatRespinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr.1633/P/2017 de arestare preventivă a inculpatului C*** I***. În temeiul art.218, art.223 alin.2 Cod procedură penală dispune luarea faţă de inculpatul C*** I*** cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal şi o infracţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal, a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 zile începând cu data de 1 aprilie 2017 şi până la data de 30 aprilie 2017 inclusiv. În temeiul art.221 alin.1 din Codul de procedură penală măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia inculpatului de a nu părăsi imobilul unde locuieşte situat în satul Tudora, comuna Tudora, jud. Botoşani, fără permisiunea organului judiciar ce a luat măsura. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii Murariu Mitică, Surdu Neculai-Constantin, Prisacariu Cătălin, Rujuc Vasile, Dănişi Petrea. În baza art.221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Conform art. 221 alin. 5 din Codul de procedură penală inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Constată că inculpatul este reţinut în cauză, urmând a fi eliberat din arest în vederea punerii în executare a măsurii arestului la domiciliu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 1 aprilie 2017, orele 14:45.
Incheiere masuri preventive faza de UP 12/2017 din 01.04.2017