G**** C********
InculpatP****** I****
InculpatL******* I**
InculpatT*** I******
Parte civilăT*** D****
Parte civilăI.În temeiul art. 362 alin. 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 208 alin. 2 şi alin. 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 242 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. 4 lit. b) C. proc. pen., art. 211 alin. 2 C. proc. pen., art. 215 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată prin încheierea nr. 320/26 mai 2017, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/26 mai 2017 faţă de inculpatul G**** C********, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul G**** C********, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la instanţasau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa – IPJ Mehedinţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului G**** C********, să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul judeţului Mehedinţi, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu ia legătura cu părţile civile, cu familiile acestora, cu ceilalţi coinculpaţi şi nici cu martorii cauzei sau cu alte persoane care au legătură cu prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 242 C. proc. pen. dispune punerea în libertate a inculpatului G**** C********, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/26 mai 2017 emis în baza încheierii nr. 320/26 mai 2017 în dosarul nr. 5595/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 404 alin. 6 C. proc. pen., părţile civile T*** I****** şi T*** D**** vor fi înştiinţate cu privire la eliberarea în orice mod a inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. II.În temeiul art. 362 alin. 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 208 alin. 2 şi alin. 5 C. proc. pen. cu aplicarea art. 242 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. 4 lit. b) C. proc. pen., art. 211 alin. 2 C. proc. pen., art. 215 ind. 1 alin. 7 C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată prin încheierea nr. 320/26 mai 2017, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/26 mai 2017 faţă de inculpatul P****** I****,cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul P****** I****, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa – IPJ Mehedinţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului P****** I****, să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească teritoriul judeţului Mehedinţi, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu ia legătura cu părţile civile, cu familiile acestora, cu ceilalţi coinculpaţi şi nici cu martorii cauzei sau cu alte persoane care au legătură cu prezenta cauză; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 242 C. proc. pen. dispune punerea în libertate a inculpatului P****** I****, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/26 mai 2017 emis în baza încheierii nr. 320/26 mai 2017 în dosarul nr. 5595/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca suma de 130 lei reprezentând onorariul pentru avocat Popescu Costinel, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 3832 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 23.11.2017, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06.12.2017, ora 17:00, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata1184/2017 din 06.12.2017