C***** C******** - P*** R***** L****
PetentC***** T***
IntimatConstată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta COMUNA COMĂNE?TI prin Primar în contradictoriu cu intimata C***** T***. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 14.03.2019.
Hotarare 1104/2019 din 14.03.2019În baza art. 242 alin. (1) C. pr.civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze pentru neîndeplinirea de către petenta Comuna Comăneşti prin Primar a obligaţiei de a depune la dosarul cauzei procesul verbal de contravenţie seria JO nr. 0004699 menţionat ca fiind încheiat la data de 02 martie 2011. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 26.01.2018.
Incheiere suspendare din 26.01.2018Se va cita petenta Comuna Comăneşti, prin primar, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei procesul verbal de contravenţie seria JO nr. 0004699 menţionat a fi încheiat la data de 2 martie 2011, până cel târziu la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspendării judecăţii prevăzută de art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2018, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 10 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 10.11.2017