V*** F*****
ReclamantC******** J******* D*********** P***** P******** C********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul Vava Eric Cătălin prin reprezentant legal V*** F***** în contradictoriu cu pârata Consiliul Judeţean Dolj-Comisia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi a dispozitivului sentinţei 59/2018 din 12.01.2018 a Tribunalului Dolj,în sensul ca la certificatul de încadrare în grad de handicap nr.598 se va menţiona în mod corect data emiterii ca fiind 25.04.2017 şi nu data 25.04.2016. Respinge capătul de cerere având ca obiect lămurirea sentinţei mai sus arătate,ca neântemeiată. Prezenta îndreptare se va efectua în ambele exemplare ale hotârârii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.
Incheiere finala dezinvestire din 29.06.2018Admite acţiunea formulată de reclamantul Vava Eric Cătălin prin reprezentant legal V*** F***** în contradictoriu cu pârata Consiliul Judeţean Dolj-Comisia Judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj, având ca obiect anulare act. Anulează hotărârea de încadrare într-un grad de handicap nr. 598/25.04.2017 şi certificatul de încadrare într-un grad de handicap nr. 598/25.04.2016, ambele emise de Consiliul Judeţean Dolj - Comisa pentru Protecţia Copilului şi obligă pârâta Comisia pentru Protecţia Copilului la emiterea unui nou certificat de încadrare într-un grad de handicap "grav" pentru minorul Vava Eric Cătălin,pe aceeaşi durată de valabilitate. Obligă,pârâta la plata către reclamant a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.
Hotarare 59/2018 din 12.01.2018Acorda termen la 12.01.2018, fata de cererea de amanare.
Incheiere de sedinta din 17.11.2017Acorda termen la 17.11.2017, pentru emitere adresa catre IML Craiova si pentru emitere adresa catre parata.
Incheiere de sedinta din 20.10.2017