C**** F*****
InculpatRespinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul C**** F***** prin avocat, de schimbare a încadrării juridice a faptei de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod Penal în infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod Penal. În temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul C**** F***** la pedeapsa de 1 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod Penal. Descontopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi intericerea unor drepturi aplicată prin Sentinţa penală nr. 842/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 2605/258/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 26/A din 25.01.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi, înlăturând sporul aplicat, repune în individualitatea lor pedepsele componente: - 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat; - 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1195/2016 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc. În temeiul art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 10 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 40 alin. (3) Cod penal, deduce din durata pedepsei perioada executată, din data de 26.01.2018 până la zi. În temeiul art. 25 alin. (3) Cod penal, dispune desfiinţarea totală a înscrisului intitulat „Internaţional Driving Licence" cu seria 101JHKITB şi numele C**** F*****. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 920/2018 emis de Judecătoria Miercurea Ciuc şi dispune emiterea unor noi forme de executare a pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre. Se menţin toate celelalte dispoziţii ale hotărârilor de condamnare anterioare. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 100 lei în cursul urmăririi penale). Suma de 260 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu precum şi cheltuielile de traducere rămân în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21.06.2018.
Hotarare 472/2018 din 21.06.2018stabileşte termen de deliberare şi pronunţare la data de 21.06.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2018în vederea depunerii unor înscrisuri
Incheiere de sedinta din 09.05.2018ÎN VEDEREA CITĂRII INCULPATULUI LA PENITENCIARUL CODLEA
Incheiere de sedinta din 11.04.2018în vederea citării cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.02.2018