A******** F******
PetentAdmite cererea formulată de petenta iar în consecinţă: Dispune înscrierea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ce se găseşte la grefa Judecătoriei Miercurea Ciuc, a modificărilor intervenite în actul constitutiv şi statutul petentei A******** F****** conform hotărârii adunării generale nr. 12 din data de 28.08.2017 cuprinsă în actul adiţional autentificat sub nr. 1584/07.11.2017 de BINP Peterfi Nora Maria, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune comunicarea la data când prezenta încheiere rămâne definitivă, a acesteia împreună cu înscrisurile anterior menţionate, pe seama Ministerului Justiţiei. Dispune comunicarea prezentei, la data rămânerii definitive, Administraţiei Finanţelor Publice Miercurea Ciuc. Dispune comunicarea prezentei încheieri împreună cu hotărârea adunării generale şi actul adiţional, Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc. Prezentul dosar se va ataşa la dosarul nr. 3475/1999 al Tribunalului Harghita împreună cu celelalte dosare având ca obiect modificare acte constitutive privind pe petentă urmând a fi efectuate menţiunile corespunzătoare în evidenţele instanţei. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire 3572/2017 din 14.12.2017