B** G**** A******** G******
PetentV***** E*******
CreditorS******** F***** O******** I***
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. Godea Alexandru Gabriel, Completează şi îndreaptă considerentele şi dispozitivul Încheierii civile nr. 367/19.04.2017 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 639/246/2017 în sensul că încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 49/2017 (în loc de 48/2017) al B** G**** A******** G******, la cererea creditorului V***** E*******, , împotriva debitorului S******** F***** O******** I***, cu sediul în Ineu, calea Republicii, nr. 16, jud. Arad, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1891/06.07.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 2641/108/2016 definitivă prin Decizia civilă nr. 147/17.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara, pentru recuperarea sumei de 3.049,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată şi timbru de mediu, care se actualizează cu dobânda fiscală aferentă începând cu data plăţii taxei şi până la data restituirii efective, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, prin toate formele de executare silită admise de lege. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.05.2017.
din 04.05.2017