M**** P*****
InculpatV****** L******
Parte vătămatăM**** P*****
InculpatV****** L****** - L* F*** N****** G*******
Parte vătămatăV****** L******* L* S******* D* P********* Ş* P***** M****
Parte vătămatăA d m i t e sesizarea din oficiu a Judecătoriei Măcin, jud. Tulcea. În temeiul dispoziţiilor 278 cod pr. pen., dispune îndreptarea erorii materiale apărută în minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 24/16.02.2018 pronunţată în dosarul nr. 639/253/2017 al Judecătoriei Măcin, jud. Tulcea, cu privire la perioada deducerii duratei reţinerii şi arestării preventive din pedeapsa principală rezultantă aplicată, în sensul că se va scrie şi citi corect „şi de la data de 23.02.2016 până la data liberării condiţionate, respectiv, 15.11.2016”, în loc de „şi de la data de 22.02.2016 până la data liberării condiţionate, respectiv, 15.11.2016”, cum greşit s-a scris. Dată în camera de consiliu astăzi, 2 aprilie 2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.04.2018În baza art. 228 alin.1- art.229 alin.1 lit. „b” şi „d” cod penal, condamnă pe inculpatul M**** P***** - la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 224 alin. 2 cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 253 alin.1 cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În baza art. 32 cod penal, raportat l art. 218 alin.1 cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea de tentativă la infracţiunea de viol. În baza art. 67 alin.2 cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 alin.1 lit. „a”, „b” şi „j” cod penal : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a părăsi teritoriul României, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.”c”cod penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. lit. „a”, „b” şi „j” cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a părăsi teritoriul României), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin.3 cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 105 cod penal, anulează liberarea condiţionată dispusă faţă de inculpat prin sentinţa penală nr. 1657/7.11.2016 a Judecătoriei Brăila, din executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 24/29.02.2016 a Judecătoriei Râmnicu – Sărat. În baza art. 105 cod penal în referire la art. 40 cod penal, raportat la art. art. 38 alin.1 - art. 39 alin.1 lit.”b” cod penal, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 24/29.02.2016 a Judecătoriei Râmnicu – Sărat, definitivă la data de 15.03.2016 şi aplică inculpatului M**** P***** pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit.”a” cod penal, raportat la art. 66 alin.1 lit. „a”, „b” şi „j” cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a părăsi teritoriul României, în condiţiile prevăzute de art.68 alin.1 lit.”c”cod penal, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. 3 lit.”a” cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. „a”, „b” şi „j” cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a părăsi teritoriul României), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 cod penal. În baza art.72 cod penal şi art. 40 alin.3 cod penal, deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată de 2 ani şi 10 luni, durata reţinerii, a arestării preventive, a arestului la domiciliu precum şi perioada a ceea ce s-a executat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 24/29.02.2016 a Judecătoriei Râmnicu – Sărat, de la data de 25.11.2015, la data de 16.02.2016, inclusiv şi de la data de 22.02.2016 până la data liberării condiţionate, respectiv, 15.11.2016. În baza art. 105 alin.3 cod penal, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi neexecutată până în prezent, se va executa, după executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la Anexa 1 din Legea 187 din 24.10.2012 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M**** P***** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 397 cod pr. penală, raportat la art.25 cod pr. penală, în referire la art. 1357 şi următoarele cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă V****** L****** şi obligă pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 15.000 lei reprezentând: 10.000 lei daune morale şi 5.000 lei daune materiale. În temeiul dispoziţiilor art. 398 cod procedură penală în referire la art.274 alin.1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 274 alin.1 teza finală cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în faza de judecată, inculpatului şi părţii civile în sumă totală de 720 lei (câte 360 lei pentru fiecare – av. Iureş Dora Andreea şi av. Nastasiu Manuela) rămân în sarcina statului, suma urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Tulcea. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2018.
Hotarare 24/2018 din 16.02.2018În temeiul dispoziţiilor art.391 cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 16 februarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2018Faţă de lipsa inculpatului şi pentru a se emite adrese către Postul de Poliţie Smârdan şi Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, instanţa,
Incheiere de sedinta din 23.11.2017Faţă de lipsa părţilor şi pentru a se înainta adresă către Judecătoria Râmnicu-Sărat, jud. Buzău, instanţa
Incheiere de sedinta din 28.09.2017