A*** G*******
InculpatC***** N******
InculpatC***** I**
InculpatA*** D****
InculpatB*** N******
InculpatI.În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.c, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul MICA ADRIAN , ... , pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul MICA ADRIAN , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 1 an şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 17.15 până în data de 03.11.2015, ora 17.15 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. II. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008-- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU DĂNIL , ..., pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU DĂNIL , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 16.35 până în data de 03.11.2015, ora 16.35. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. III. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- - forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul AVRĂMUŢ SAVU , ..., pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 16.49 până în data de 03.11.2015, ora 16.49 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. IV. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- - forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU GHEORGHE , .... pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU GHEORGHE , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 17.30 până în data de 03.11.2015, ora 17.30. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. V. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- - forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul C***** I** , .. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul C***** I** , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 16.49 până în data de 03.11.2015, ora 16.49 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. VI. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- - forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul C***** N****** , ..., pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul C***** N****** , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 17.22 până în data de 03.11.2015, ora 17.22 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. VII. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.c, din Legea nr.46/2008- - forma actuală,,rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul B*** N****** , ..., pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul B*** N****** , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 1 an şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 17.45 până în data de 03.11.2015, ora 17.45 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. VIII. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.c, din Legea nr.46/2008-- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul CIUŞCĂ COSTIN , .. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul CIUŞCĂ COSTIN , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 1 an şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 16.25 până în data de 03.11.2015, ora 16.25. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. IX. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul FILIPAŞ NICOLAE , .......pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 02.11.2015, ora 16.30 până în data de 03.11.2015, ora 16.30. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. X. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul NUŢIU IOSIF , ..., pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul NUŢIU IOSIF, cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 05.11.2015, ora 15.15 până în data de 06.11.2015, ora 15.15 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. XI. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul POPA NICOLAE , ... pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul POPA NICOLAE , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 05.11.2015, ora 15.15 până în data de 06.11.2015, ora 15.15 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. XII. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul MIRCEA IOAN ADRIAN , ......, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 05.11.2015, ora 15.30 până în data de 06.11.2015, ora 15.30. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. XIII: . În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul MITEA ANDREI NICOLAE, ... pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 05.11.2015, ora 15.30 până în data de 06.11.2015, ora 15.30 În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. XIV. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU ILIE GHEORGHE , ...., pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU ILIE GHEORGHE , cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 05.11.2015, ora 14.55 până în data de 06.11.2015, ora 14.55. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. XV. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 107 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU ALIN NICOLAE , ..., pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În temeiul disp. art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 al. 10 C p penal, art. 109 alin.1 lit.a, din Legea nr.46/2008- forma actuală, cu aplic art. 83 C. pen stabileşte faţă de inculpatul ALBU ALIN NICOLAE, cu datele de mai sus, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În baza disp. art. 38 al. 1 Cp şi art. 39 al. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă de 6 luni şi 6 luni închisoare , în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă şi anume 2 luni închisoare , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. Ia act că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 05.11.2015, ora 15.25 până în data de 06.11.2015, ora 15.25. În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Noul C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei ?i executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i de săvâr?ire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. Ia act că persoana vătămată Primăria com Vinţu de Jos nu s-a constituit parte civilă în cauză , recuperând prejudiciul cauzat de inculpaţii Albu Ilie Gheorghe şi Albu Alin Nicolae Ia act că persoanele vătămate Cibu Andrei şi Cibu Dan Marius (moştenitori ai numitului Cibu Eugen ) nu s-au constituit păriţ civile în cauză, recuperând prejudiciul cauzat de inculpaţii B*** N******, Ciuşca Costin, Popa Nicolae, Nuţiu Iosif . Ia act că persoana vătămată BOGDAN Androniţei (moştenitoare a numitului Jicărean Nicolae ) nu s-a constituit parte civilă în cauză, recuperând prejudiciul cauzat de inculpaţii Filipaş Nicolae, Albu Ilie şi Albu Alin Ia act că persoana vătămată Coman Ana (moştenitoare a numitei Sima Ana ) nu s-a constituit parte civilă în cauză, recuperând prejudiciul cauzat de inculpaţii Avrămuţ Savu şi A*** D**** Ia act că persoana vătămată Borca Viorica (moştenitoare a persoanei vătămate Lupu Iosif ) nu s-a constituit parte civilă în cauză, recuperând prejudiciul cauzat de inculpaţii Popa Nicolae şi Nuţiu Iosif Ia act că persoana vătămată Zdrânc David nu s-a constituit parte civilă în cauză, recuperând prejudiciul cauzat de inculpaţii Popa Nicolae şi Nuţiu Iosif În temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4 şi 5 Cpp, art. 20 Cpp şi art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 19 al. 5 C pr pen şi art. 249 C pr civ, respinge acţiunea civilă formulată de Crăciun Maria. În temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4 şi 5 Cpp, art. 20 Cpp şi art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 19 al. 5 C pr pen şi art. 249 C pr civ, rap. la Decizia nr. 6/20.03.2015 a ÎCCJ respinge acţiunea civilă formulată de Asociaţia Silvică – Composesoratul Valea Goblii în contradictoriu cu inculpaţii Mica Adrian, A*** G*******, Cioran Ioan , Cioran Nicolae, Popa Nicolae şi Nuţiu Iosif. Ia act că persoanele vătămate Dragosin Ioan, Tecşa Doina, Chirilă Vasile, Tecşa Doina, Dragosin Ioan nu s-au constituit părţi civile în cauză. În temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4 , 5 Cpp, art. 20 Cpp , art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 şi art. 1382 N Cod civil, rap. la art. 105 al. 3 din Legea 46/2008, admite acţiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată Statul Român-ANAF-DGRFP Braşov, reprezentată teritorial de AJFP Alba şi obligă inculpaţii la plata umătoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale, cupă cum urmează: - inculpatul A*** D**** la suma de 578,81 lei , reprezentând contravaloare prejudiciu cauza persoanei vătămate Dragosin Ioan - inculpatul A*** D**** la suma de 343,28 lei, , reprezentând contravaloare prejudiciu cauza persoanei vătămate Tecşa Doina - inculpatul Avrămuţ Savu la suma de 253,6 lei, , reprezentând contravaloare prejudiciu cauza persoanei vătămate Chirilă Vasile - inculpatul Avrămuţ Savu la suma de 70,78 lei, , reprezentând contravaloare prejudiciu cauza persoanei vătămate Tecşa Doina - inculpaţii Mircea Ioan Adrian şi Mitea Andrei Nicolae, în solidar, la plata sumei de 726,27 lei, , reprezentând contravaloare prejudiciu cauza persoanei vătămate Dragosin Ioan - Inculpatul Mica Adrian, la suma de 1955,45 lei fără TVA lei reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul A*** D****, la suma de 772,16 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul Avrămuţ Savu , la suma de 524,14 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpaţii A*** G******* , C***** I** şi Cioran Nicolae, în solidar, la suma de 1360,26 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpaţii B*** N****** şi Ciuşcă Costin, în solidar, la suma de 2177,26 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul Filipaş Nicolae , la suma de 596,15 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul Nuţiu Iosif , la suma de 1181,83 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul Popa Nicolae , la suma de 818,11 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul Mircea Ioan Adrian , la suma de 585,70 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpatul Mitea Andrei Nicolae , la suma de 587,70 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori - Inculpaţii Albu Ilie Gheorghe şi Albu Alin Nicolae, în solidar , la suma de 1198,96 lei fără TVA reprezentând prejudiciu produs prin fapta de tăiere fără drept de arbori În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei fiecare Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpaţi, respectiv av. Sătmărean Cristian, desemnată pentru inculpaţii Mitea Andrei Nicolae , Mircea Ioan, Albu Ilie Gheorghe, în cuantum total de 1410 lei, av. Vince Nadia, desemnată pentru inculpaţii A*** G*******, C***** I**, C***** N******, în cuantum total de 1410 lei, av. Milaciu Alexandra, desemnată pentru inculpaţii Mica Adrian, Avrămuţ Petru, A*** D****, în cuantum total de 1410 lei şi av. Mihăilescu Răzvan, desemnat pentru inculpaţii Avrămuţ Savu, Ciuşcă Costin, B*** N****** în cuantum total de 1410 lei rămân în sarcina statului. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în faza de cameră preliminară şi de judecată pentru inculpaţi, respectiv av. Conradi Fica, desemnată pentru inculpaţii A*** D****, A*** G*******, Mitcea Andrei Nicolae în cuantum total de 2250 lei, av. Tescar Diana, desemnată pentru inculpaţii Filipaş Nicolae şi Popa Nicolae în cuantum total de 1500 lei, sv. Toma Carla , desemnată pentru inculpaţii Mica Adrian, Avrămuţ Savu, Mircea Ioan Adrian, Nuţiu Iosif, în cuantum total de 3000 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului. În baza art. 272, 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpaţii Mica Adrian, A*** G*******, Cioran Ioan , Cioran Nicolae, Popa Nicolae şi Nuţiu Iosif. la plata sumei de câte 383,33 lei către partea civilă Asociaţia Silvică – Composesoratul Valea Goblii cu titlu de cheltuieli judiciare –onorariu de avocat . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 22.05.2018.
Hotarare 247/2018 din 22.05.2018amână pronunţarea în cauză la data de 22.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.05.2018amână pronuntarea în cauză la data de 15.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 08.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2018pentru a se comunica fişele de cazier judiciar ale inculpatilor actualizate.
Incheiere de sedinta din 12.03.2018fata de lipsa procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 12.02.2018pentru a se relua procedura de citare în cauză
Incheiere de sedinta din 08.01.2018pentru clarificarea unor aspecte legate de latura civilă a cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017amână pronuntarea în cauză la data de 14.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2017amână pronuntarea în cauză la data de 06.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2017faţă de lipsa procedurii de citare cu persoana vătămată Cibu Andrei.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017