M******* N***** M* J*** N***
InculpatG**** V*******
Parte vătămatăDosar nr. 640/332/2017 În baza art. 206 alin. 1 C.p.. cu aplic. art. 41 alin. 1 C pen., art. 396 alin. 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul Militaru Nădrag Jean Nicu, la pedeapsa de un 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ameninţare”. În baza art. 83 Cod penal 1969 cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, art. 43 alin. 1 C.pen revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani închisoare, aplicată pe durata termenului de încercare de 5 ani, prin sentinţa penală nr. 44/07.03.2011 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosar nr. 3496/183/2010, definitivă prin decizia penală nr. 1174/30.06.2011 a Curţii de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit a , g si i C.p din 1969 şi art. 192 alin. 2 C.p. din 1969 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare în regim de detenţie. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă G**** V*******. În baza art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării minutei.
Hotarare 154/2017 din 05.09.2017Se vor cita martorii lipsa cu mandat de aducere . Se va emite adresă către Judecătoria Băileşti
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Se va cita martorul Tudoran Jean cu mandat de aducere şi martorul Anuţa Dan
Incheiere de sedinta din 13.06.2017pentru a se cita martorii lipsa cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 23.05.2017pentru a se cita martorii din rechizitoriu şi cei propuşi de părţi.
Incheiere de sedinta din 02.05.2017