N*** G*******
InculpatR O M Â N I A JUDECĂTORIA GĂEŞTI Minuta Dosar nr. 6423/232/2017 În temeiul art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul NIŢU GHEORGHE, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă din data de 21.10.2016. În temeiul art. 91 şi art. 92 Cod penal: Dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (unu) an şi 8 (opt) luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 (patru) ani care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal: Pe durata termenului de supraveghere de mai sus, inculpatul NIŢU GHEORGHE trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal: Dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul NIŢU GHEORGHE să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile la Primăria comunei Ludeşti, judeţul Dâmboviţa sau în cadrul unei alte entităţi stabilite de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, având în vedere posibilităţile concrete de executare existente la nivelul acestui serviciu de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal: Atrage atenţia inculpatului asupra conduitei viitoare, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere care îi revin pe durata termenului de supraveghere, în sensul că suspendarea se poate revoca, urmând a se dispune executarea pedepsei. Ia act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate. În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal: Confiscă de la inculpatul NIŢU GHEORGHE motoferăstrăul marca Husqvarna 365, bun folosit la săvârşirea infracţiunii, ridicat conform procesului-verbal din data de 03.11.2016 şi depus la camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Găeşti, conform dovezii seria H nr. 0202494 din data de 10.11.2016. Ia act că nu există constituire de parte civilă în cauză. În temeiul art. 398, raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală: Obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului. În baza art. 408 şi următoarele Cod procedură penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Prezenta sentinţă penală se va comunica şi către Poliţia Oraşului Găeşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.03.2018. Preşedinte, Mina Marin
Hotarare 885/2018 din 26.03.2018având nevoie de timp pentru deliberări.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018