P******** A******** M*****
InculpatT***** D***** F***** c* d** a***
Parte vătămatăF***** D* G******** A A***********
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5935/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul PARASCHIV ALEXANDRU-MARIUS, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PARASCHIV ALEXANDRU-MARIUS. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 09.06.2017. În temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de inculpatul P******** A******** M*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie a inculpatului P******** A******** M***** pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 09.06.2017 până la data de 08.07.2017 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1547495, din data de 10.04.2017 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 09.06.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara906/2017 din 09.06.2017