B** M**** C****** L*******
PetentT** C***** I** S*
CreditorU******** I****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul şi, în consecinţă : Încuviinţează executarea silită în favoarea creditoarei T** C***** I** S* împotriva debitorului U******** I****, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 272881N, din data de 19 august 2016 – Condiţii generale şi condiţii speciale, pentru realizarea creanţei în sumă de 4270,14 RON, la care se adaugă dobânzile, penalităţile şi alte sume acordate potrivit legii, precum şi cheltuielile de executare. Permite creditoarei să recurgă, simultan sau succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate şi produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2017.
Incheiere de executare silita 5556/2017 din 03.07.2017