D***** M***** F*****
ReclamantP******* C****** O**** L****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul să comunice reclamantului următoarele informaţii: enumerarea exhaustivă a documentaţiilor urbanistice (PUG, PUZ, PUD) aprobate de Consiliul Local al com. Ohaba Lungă şi care sunt în vigoare, conform legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, pe raza judeţului Timiş. Mai exact lista cuprinzând Planuri Urbanistice Generale, Planuri Urbanistice Zonale, Planuri urbanistice de Detaliu de pe teritoriul judeţului Timiş aflate în perioada de valabilitate, indicarea numărului şi datei hotărârii de aprobare pentru documentaţiile de urbanism enumerate la pct.1, indicarea documentaţiilor enumerate la pct.1 şi la care a fost prelungit termenul de valabilitate, prin indicarea numărului şi datei hotărârilor prin care s-a prelungit perioada de valabilitate, indicare termenelor de valabilitate ale documentelor de urbanism menţionate la pct.1. Respinge în rest acţiunea. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată azi, 02 Noiembrie 2017, în şedinţă publică.
Hotarare 4351/2017 din 02.11.2017AP 02.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017