S****** E****
InculpatA************ J******** A F********* P****** C*******
Parte vătămatăÎn baza art. 270 alin. 3 Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., art. 35 alin. 1 C.pen şi art. 38 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpata S****** E****, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, de?inerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea ?i vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contraband sau sunt destinate săvâr?irii acesteia. În temeiul art. 66 alin.1 lit. a, b şi k C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a,b şi k C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani. În baza art.65 alin.1 C pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b şi k C.pen pe durata executării pedepsei principale. Constată că infrac?iunea de colectarea, de?inerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea ?i vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contraband sau sunt destinate săvâr?irii acesteia este concurentă cu infrac?iunea de în?elăciune pentru care i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere prin Sentinţa penală nr. 82/21.10.2016 pronun?ată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 1080/116/2015, definitivă la data de 08.11.2016, prin neapelare ?i, în consecinţă: În baza art. 97 alin. (1) C.pen., anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu privire la pedeapsa închisorii de 1 an ?i 6 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 82/21.10.2016 pronun?ată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. 1080/116/2015, definitivă la data de 08.11.2016, prin neapelare, contopeşte pedepsele de 1 an aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii de colectarea, de?inerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea ?i vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contraband sau sunt destinate săvâr?irii acesteia şi de 1 an ?i 6 luni, aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii de în?elăciune, stabileşte pedeapsa mai grea de 1 an ?i 6 luni, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, prin urmare, inculpata având de executat pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a,b şi k C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 5 ani. În baza art.65 alin.1 C pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. art.66 alin.1 lit. a, b şi k C.pen pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen.dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi, în cadrul Serviciul Public pavaje Spaţii Verzi sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sf. Antim Ivireanul”. Conform art. 404 alin. 2 C.proc.pen., atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 96 C.pen., respectiv revocarea executării pedepsei sub supraveghere şi punerea în aplicare şi executare a pedepsei aplicate în cazul în care cu rea-credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse. În baza art. 397 C.proc.pen., rap. la art. 25 C.proc.pen., instan?a respinge, ca neîntemeiată, cererea păr?ii civile Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Călăra?i de obligare a inculpatei la acoperirea daunelor materiale produse prin comiterea infrac?iunii, în raport de împrejurarea că prejudiciul a fost achitat integral de inculpată. În baza disp. art.112 alin. 1 lit. f C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpata S****** E**** a următoarelor bunuri: -173 pachete de ?igări având marcaj fiscal din republica Moldova ?i fără marcaj fiscal, aflate în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Călăra?i, conform dovezii seria H nr. 0070870 din data de 30.06.2014; -93 pachete de ?igări având având marcaj fiscal din republica Moldova ?i fără marcaj fiscal, aflate în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Călăra?i, conform dovezii seria CL nr. 145249 din data de 13.11.2015; -34 de pachete de ?igarete având marcaj fiscal din republica Moldova ?i fără marcaj fiscal ?i 75 de ?igarete, aflate în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Călăra?i, conform dovezii seria Cl nr. 145021/30.01.2015. În baza art. 330 C.proc.pen., dispune men?inerea măsurii asigurătorii a sechestului dispusă prin Ordonan?a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăra?i din 04.02.2015, asupra sumei de 198 lei ridicate de organele de cercetare penală de la inculpata S****** E****. În baza art.274 alin.1 C. proc.pen., obligă inculpate la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat constând în onorariu avocat din oficiu, în cuantum de 520 lei (avocat din oficiu ?tefănescu Daniela, delega?ii pentru asisten?ă juridic obligatorie seria CL nr. 350/16.02.2018 ?i nr. 2259/07.11.2017) vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept la apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25.04.2019.
Hotarare 192/2019 din 25.04.2019Amână pronun?area la 25.04.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2019Am. pronunţarea la data de 23.04.2019
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Amână judecarea cauzei faţă de lipsa inculpatei
Incheiere de sedinta din 05.03.2019Amână judecarea cauzei pentru a se solicita fişa de cazier judiciar actualizat al inculpatei
Incheiere de sedinta din 22.01.2019În vederea administrării probelor, acordă termen.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Amână judecarea cauzei pentru ca A.J.F.P. Călăraşi să confirme dovada achitării prejudiciului de către inculpată şi pentru a se ataşa cazier judiciar actualizat al acesteia
Incheiere de sedinta din 25.09.2018pentru continuitatea completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Amână judecarea cauzei pentru ca inculpata să facî dovada achitării prejudiciului şi pentru ataşarea sentinţei penale nr. 82/2016
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Amână judecarea cauzei pentru administrarea porbei cu înscrisuri în circumstanţiere, pentru a fi ataşată la dosar fişa decazier judiciar al inculpatei şi pentru ca aceasta să facă dovada achitării despăgubirilor civile
Incheiere de sedinta din 20.03.2018