E****** V***
ReclamantS* O* T**** & M** P**** S*
PârâtO*** L*** l* s***** i********
PârâtO*** S*****
PârâtO*** R*** l* s***** i********
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta E****** V*** în contradictoriu cu pârâţii Oren Lavy, Oren Rina, Markus Shmuel, O*** S***** şi Starodub Teodor. Constată încetate efectele contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1705 la data de 19 iulie 2000 la Biroul Notarial Public Lidia Iacob şi Laura Gheorghe, încheiat între reclamanta E****** V*** şi S* O* T**** & M** P**** S*. Dispune radierea din cartea funciară nr. 52/N a localităţii Slava Cercheză, satul Slava Rusă, a ipotecii menţionate anterior, constituite asupra imobilului casă şi teren având nr. top. 71/2477, 2478, 2476, înscris în cartea funciară în baza încheierii nr. 577/18.07.2000 a Judecătoriei Babadag. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Babadag. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.11.2018.
Hotarare 506/2018 din 09.11.2018Amână pronunţarea la 09.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2018Termen acordat la cererea avocatului curator pentru imposibilitatea de a se prezenta motivat de probleme medicale.
Incheiere de sedinta din 13.09.2018termen acordat pentru citarea pârâţilor prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018termen acordat în vederea obţinerii relaţiilor prin comisie rogatorie internaţională cu privire la pârâţi.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018termen acordat în vederea obţinerii datelor referitoare la domiciliile pârâţilor.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Termen acordat pentru a se solicita relaţii Ministerului de Justiţie.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017termen acordat la cererea apărătorului reclamantei.
Incheiere de sedinta din 10.08.2017