B***** V* V*****
PetentAdmite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată privind pe condamnatul BODNAR VASILE, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 24/2014 de Judecătoria Lipova, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 31/2014 emis de Judecătoria Lipova. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în . Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Nechita Alina. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9.08.2017.
Hotarare 2181/2017 din 09.08.2017