M***** V******
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** A***
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M***** V******în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI ALBA, şi în consecinţă: Obligă pârâta D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** A*** să plătească în favoarea reclamantei diferenţa de drepturile salariale reprezentând sporul pentru condiţii deosebit de periculoase într-un cuantum cuprins între 50% şi 75% din salariul de bază, începând cu luna decembrie 2016 şi până la data de 01.07.2017, precum şi dobânda legală aferentă de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** A*** să plătească în favoarea reclamantei diferenţa de drepturile salariale reprezentând sporul de 100% din salariul de baza al funcţiei îndeplinite, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta şi duminica) şi pentru munca prestată în sărbători legale corespondent perioadei 29.11.2014-08.05.2018, precum şi dobânda legală aferentă de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 300 lei, cu titlu cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică, din data de 08.05.2018.
Hotarare 815/2018 din 08.05.2018Amână pronunţarea la 08.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2018Amână soluţionarea cauzei la 24.04.2018 pentru ca pârâta DGASPC ALBA să depună la dosar pr-vb întocmite de ITM în urma sesizării Sind. SANITAS.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Amână soluţionarea cauzei la 20.03.2018 pentru ca pârâta să depunăă la dosar înscrisurile puse în vedere.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018