G****** R******* S** - P*** R***** L****
ReclamantD**** C***** - D*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul DINCO COSMIN DANIEL. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 717,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii prestate. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 20,66 lei reprezentând penalităţi de întârziere înregistrate în facturile lunare. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale calculate asupra sumei de 717,64 lei reprezentând debit principal restant începând cu data de 27.04.2016 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 29.11.2017.
Hotarare 4904/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 29.11.2017 Pronunţată în şedinţa publica, astăzi, 17.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2017