P***** C****** D**** -*** L* C** A** M**** S****
ContestatorO****** L******* S* U***** M********* S******* S**
IntimatB** B********** F******
IntimatAdmite contestaţia la executare, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatorul Petrof Cătălin Dorel, în contradictoriu cu intimata Obiquie Ltd prin SC Obiquie Mangement Services SRL, Constată prescrisă executarea silită care face obiectul dosarului de executare nr. 189/E/2017 şi a dosarului de executare nr.190/E/2017 al BEJ Birsăşteanu Florian, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.1880/11.11.2008 şi contractului de credit nr.7295/11.11.2008. Anulează toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 189/E/2017 şi în dosarul de executare nr.190/E/2017 ale BEJ Birsăşteanu Florian. În temeiul art. 45 pct. 1 lit. f din OUG 80/2013 dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei la rămânerea definitivă a prezentei. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Corabia. Pronunţată azi 25.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 993/2019 din 25.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art.396 Cod procedura civilă, amână pronunţarea cu privire la soluţionarea cauzei pentru data de 25.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi,18.11 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art.396 Cod procedura civilă şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea cu privire la soluţionarea cauzei pentru data de 18.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi,05.11 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2019pt. a se lua cunostinta de inscrisurile depuse de catre Raiffeisen Bank
Incheiere de sedinta din 08.10.2019pentru a se reveni cu adresacatre Raiffeisen Bank
Incheiere de sedinta din 10.09.2019pt studiul inscrisurilor depuse de catre Raiffaisen Bank
Incheiere de sedinta din 28.05.2019pentru a se emite adresa catre Raiffeisen Bank Sa Sucursala Corabia
Incheiere de sedinta din 09.04.2019se emite adresă către creditoarea iniţială
Incheiere de sedinta din 12.02.2019pt. administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Pentru a se lua cunoştinta de relatiile depuse. Pronuntata in şedinta publica, azi, 11.09.2018.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018amana cauza pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 29.05.2018In vederea respectarii principiului continuitatii completului de judecata. Pronuntata in şedinta publica, azi, 27.03.2018.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018La solicitarea aparatorului petentilor, pentru a se observa dosarul de executare silita şi pentru a se achita contravaloarea fotocopierii acestuia. Pronuntata in şedinta publica, azi, 30.01.2018.
Incheiere de sedinta din 30.01.2018Pentru a se reveni cu adresa catre executorul judecatoresc Bîrsaşteanu Florin cu mentiunea sa depuna relatiile solicitate. I se aduce la cunoştinta executorului judecatoresc ca a fost sanctionat cu amenda judicira in cuantum de 500 lei in conformitate cu dispozitiile legale. Pronuntata in şedinta publica, azi, 07.11.2017.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017Scoate din cauză BEJ Bîrsăşteanu Florian, fără calitate procesuală pasivă. Se emite adresă către BEJ pentru a înainta dosarele de executare. Pune în vedere contestatorului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1000 lei, sub sancţiunea anulării contestaţiei, ca netimbrată
Incheiere de sedinta din 19.09.2017In temeiul art. 719 alin. 6 cod procedura civila admite cererea de suspendare şi dispune suspendarea executarii pana la solutionarea contestatiei la executare. Cu apel. Pronuntata in şedinta publica, azi, 16.05.2017.
Incheiere de sedinta din 16.05.2017