I****** C****** A********
InculpatDISPUNE Admite sesizarea din oficiu şi în consecinţă: Constată că inculpatul I****** C****** A******** aflat sub puterea măsurii preventive a măsurii controlului judiciar măsură dispusă prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 179/UP/21.11.2017 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov în dosar penal nr. 6368/62/2017 definitivă prin încheierea nr. 95/CC/U/24.11.2017 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Braşov în dosar penal nr. 6368/62/2017 - domiciliază efectiv în mun. Bucureşti ********* sector 2 şi în consecinţă schimbă organul de supraveghere al inculpatului I****** C****** A********, acesta fiind Biroul de Supravegheri judiciare din cadrul SECŢIEI 9 al Poliţiei mun. Bucureşti în loc de Biroul de Supravegheri judiciare din cadrul SECŢIEI 13 al Poliţiei mun. Bucureşti. Prezenta se comunică inculpatului I****** C****** A********, instituţiilor menţionate în art. 215 alin. 5 Cod procedură penală , Serviciului Public comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple şi Direcţiei Generale de Paşapoarte , celor două secţii de poliţie mai sus menţionate, iar noului organ de supraveghere se comunică şi încheierea prin care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu azi, 28.11.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP 186/2017 din 28.11.2017pentru data de 28.12.2017, sala T3, 12.30