S**** I**
PetentI************ D* P****** J******* C******
IntimatP******* O******* P**********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul S**** I** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE COVASNA ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria PCVX nr.0026186 întocmit la data de 29.09.2017 de Postul de poliţie Sita Buzăului. Respinge cererea formulată de petent în contradictoriu cu intimata Oraşul Pătârlagele, prin reprezentant legal primarul, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23 ianuarie 2018.
Hotarare 13/2018 din 23.01.2018Pronunţare la data de 23.01.2018. Soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018Ia act că petentul urmează ca pentru viitorul termen de judecată să o prezinte în faţa instanţei pe martora Luca Viorica Magdalena, fără a fi citată. Încuviinţează atât pentru petent cât şi pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi proba testimonială cu martori solicitată de petent. Emiterea unei adrese către IPJ Covasna - Serviciul Rutier în vederea comunicării înregistrării pe suport CD a faptei contravenţionale săvârşite de către petent. Amână judecata cauzei la data de 9 ianuarie 2018, ora 09:30, completul CC 1, sala P, dată pentru care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.12.2017