F***** S****
ReclamantU************ D* V*** ,******* G****** A***
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul Sorin Fildan în contradictoriu cu intimata Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, având ca obiect contestaţie decizie de concediere şi, în consecinţă: Anulează Decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr.619 din 30.10.2017 Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. Dispune reîncadrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei. Obligă intimata la plata către contestator a unor despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi nerealizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţă publică din 21 mai 2018.
Hotarare 404/2018 din 21.05.2018Amână pronunţarea la data de 21.05.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi vor putea depune eventuale concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2018Termen 07.05.2018 - pentru a da posibilitate contestatorului să studieze înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 23.04.2018Termen 23.04.2018 - pentru a da posibilitate intimatei să depună înscrisurile încuviinţate la acest termen.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018Termen 16.04.2018 - pentru ca intimata să depună statul de funcţii pentru catedra de drept public.
Incheiere de sedinta din 26.03.2018Termen 26.03.2018 - pentru a da posibilitate intimatei să depună înscrisurile încuviinţate la acest termen.
Incheiere de sedinta din 12.03.2018Termen 12.03.2018 - pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere formulată de domnul asistent judiciar S.N.R.
Incheiere de sedinta din 26.02.2018