N*** R****
InculpatN*** R**** J**
InculpatS***** I**
InculpatC****** B****
InculpatN*** M*****
InculpatI. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** R**** snr., pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p. totul cu aplicarea art. 38 alin.2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** R**** snr., pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii Jorz Doru, Jorz Petru Aleodor, Luca Laurenţiu În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. II. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală , constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** R**** Jr., fiul lui Remus ?i Maria, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p. totul cu aplic. art. 38 alin.2 C.p.. măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** R**** jr, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii Jorz Doru, Jorz Petru Aleodor, Luca Laurenţiu În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. III. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul S***** I**, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p. totul cu aplic. art. 38 alin.2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul S***** I**, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii Jorz Doru, Jorz Petru Aleodor, Luca Laurenţiu În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. IV. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală , constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul CRÂSTEA BUJOR, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p. totul cu aplic. art. 38 alin.2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul CRÂSTEA BUJOR, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii Jorz Doru, Jorz Petru Aleodor, Luca Laurenţiu În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. V. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală , constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** M*****, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p. cu aplic. art. 38 alin.2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul N*** M*****, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii Jorz Doru, Jorz Petru Aleodor, Luca Laurenţiu În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. VI. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală , constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul NEDA ALIN,pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p. totul cu aplic. art. 38 alin.2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul NEDA ALIN, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii Jorz Doru, Jorz Petru Aleodor, Luca Laurenţiu În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. VII. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală , constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul JORZ DORU, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p., ?i de uz de armă fără drept prev. de art. 343 alin.2 C.p. cu aplic. art. 38 alin.1,2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul JORZ DORU, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii N*** R**** snr., N*** R**** jr., Neda Alin, S***** I**, Cârstea Bujor, N*** M*****. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. VIII. În temeiul art. 362 alin. 1 şi alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 2,3 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul LUCA LAUREN?IU CĂTĂLIN,pentru săvâr?irea infrac?iunilor de încăierare prev. de art. 198 alin.1 C.p., de tulburare a ordinii ?i lini?tii publice prev. de art. 371 C.p., cu aplic. art. 38 alin.2 C.p., măsură luată faţă de acesta prin ordonanţa nr. 614/P/2017 din 21.01.2017 dată în dosarul nr. 614/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. art. 208 alin. 3 Cod de procedură penală , raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul LUCA LAUREN?IU CĂTĂLIN, pe o perioadă de 60 de zile, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului prevăzut de art. 208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Timişoara ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Timişoara cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Timişoara; b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte arme c) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect , pe nici o cale cu inculpaţii N*** R**** snr., N*** R**** jr., Neda Alin, S***** I**, Cârstea Bujor, N*** M*****. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cod procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpaţilor, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră. Respinge solicitarea apărătorului ales a inculpaţilor Jorz Doru şi Luca Laurenţiu , de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar . Respinge solicitarea apărătorului ales a inculpaţilor N*** R**** snr., N*** R**** jr., S***** I**, N*** M*****, Crâstea Bujor, Neda Alin, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar . În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.06.2017, ora 19,00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 20.06.2017