V****** I***
InculpatÎn temeiul art. 67- 68 Cod procedură penală, respinge cererea de recuzare a domnului judecător Şepelea Nicolae, care prezidează completul de judecată C6F, formulată de inculpatul V****** I***, prin apărător ales, în dosarul nr. 6533/86/2017, ca nefondată. În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul V****** I*** să plătească statului suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.04.2019.
Incheiere recuzare 26/2019 din 24.04.2019În baza art. 231 alin. 4 şi 7 Cod procedură penală corob. cu art. 399 al. 10 Cod procedură penală, confirmă arestarea preventivă a inculpatului V****** I***, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, dispusă sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor, prev. de 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal şi executarea mandatului de arestare preventivă nr. 104/13.09.2017 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi în baza încheierii nr. 104 pronunţată la data de 13.09.2017 în dosarul nr. 6533/86/2017 al Tribunalului Suceava, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data 23.04.2019. În temeiul art. 231 al. 7 ultima teză Cod procedură penală rap. la art. 242 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, respinge cererile formulate de inculpat, prin apărător, vizând revocarea măsurii arestării preventive, respectiv înlocuirea acesteia cu una dintre cele prev. de art. 202 al. 4 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, ca neîntemeiate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.04.2019, ora 13:20.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Admite, în parte, propunerea formulată de Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 543/P/2017, şi în consecinţă: În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2, art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă în lipsă a inculpatului V****** I***, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de 32 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare efectivă a mandatului de arestare preventivă. Conform art. 230 alin. 1 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpatul V****** I***. Respinge cererea subsidiară, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu/controlului judiciar, formulată de apărătorul inculpatului, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu Biciuşcă Simona, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2219 din 06.09.2017 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 13 septembrie 2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP 104/2017 din 13.09.2017Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 13.09.2017, ora 9,00, pentru când se va repeta procedura de citare a inculpatului V****** I***, urmând a se emite şi mandat de aducere pe numele acestuia. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 11.09.2017.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Termen la 11.09.2017, orele 9,40, faţă de lipsa de procedură cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 08.09.2017