D**** J* A*****
InculpatM**** D* D****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul DROST ALAJOS, la amendă în cuantum de 5.400 lei (180 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă 30 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de „Tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prevăzută de art. 371 Cod penal. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru o perioada de 24 de ore, de la data de 22.09.2017 până la data de 23.09.2017. În temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul MINUS DENES, la amendă în cuantum de 5.400 lei (180 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă 30 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de „Tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prevăzută de art. 371 Cod penal. Constată că inculpatul a fost reţinut pentru o perioada de 24 de ore, de la data de 30.10.2017 până la data de 31.10.2017. Pune în vedere inculpaţilor obligaţia prevăzută de art. 559 alin. (1) C. proc. pen., de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii şi prevederile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpaţi la plata sumelor de 250 lei fiecare, cu titlu de parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei (din care 200 lei în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.06.2018.
Hotarare 425/2018 din 08.06.2018Amână pronunţarea la data de 08 iunie
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2018stbaileşte termen de deliberare şi pronunţare la data de 24.05
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2018ÎN VEDEREA DEPUNERII RAPOARTELOR DE EVALUARE ŞI A PREZENTĂRII INCULPAŢILOR
Incheiere de sedinta din 11.04.2018ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII RAPOARTELOR DE EVALUARE ŞI DEPUNEREA ÎNSCRISURILOR
Incheiere de sedinta din 07.03.2018