C******* N****** O*****
InculpatConstată competenţa materială, teritorială şi funcţională, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3789/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul C. N. O., , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prev. şi ped. de art. 336 al. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpat Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 14 decembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire 1344/2017 din 14.12.2017