S****** Ş*****
InculpatC***** E****
Parte civilăÎn temeiul art. 228 alin. 1 - 229 alin. l lit. b şi d şi alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 al. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul pe S****** Ş***** la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 67 alin. 1 rap la art. 66 alin. 1, lit. a, b, Cod penal interzice inculpatului S****** Ş***** drept pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, Cod penal interzice inculpatului S****** Ş***** drept pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.399 alin.1 Cod pr. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului S****** Ş*****. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului S****** Ş***** perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 08.03.2017 la zi. În baza art. 397 alin. 1 Cod proc pen rap. la art. 1349 alin. 1 şi 2, 1357 Cod Civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C***** E**** şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 16 600 lei – cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin.1 ?i 2 Cod pr. pen. obligă pe inculpatul S****** Ş***** la plata a 1280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă în care nu este inclus onorariul avocatului desemnat din oficiu (av. Dumitrache Angelica Vasilica) în cuantum de 520 lei pentru asisten?a juridică in cadrul camerei preliminare ?i fond, acesta urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămânând în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi – 11.08.2017.
Hotarare 107/2017 din 11.08.2017Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la 11.08.2017.
Incheiere de sedinta din 09.08.2017În vederea administrării probei cu martorii.
Incheiere de sedinta din 02.08.2017În vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 05.07.2017amână cauza în vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 21.06.2017