D*** G******* L******
InculpatM******* N*** R*****
InculpatN**** G*******
Persoana vătămatăN**** C******
Parte civilăS******* J******* B****
Parte civilăÎn temeiul prevederilor art.278 din Codul de procedură penală, îndreaptă eroarea materială strecurată în considerentele şi în dispozitivul sentinţei penale nr.107/11.12.2017, pronunţată în dosarul nr.655/282/2017,în ceea ce îl priveşte pe inculpatul DINU GHEORGHE-LEONARD, în sensul că pct.6.1.2 alin.7 din considerente se va citi - Va constata că cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,va contopi cele trei pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse de 1 an şi de 6 luni închisoare,în total 1 an şi 6 luni închisoare,respectiv 6 luni închisoare,în total executând pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, şi nu Va constata că cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,va contopi cele trei pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse de 1 an şi de 6 luni închisoare,în total 1 an şi 6 luni închisoare,respectiv 6 luni închisoare,în total executând pedeapsa de 2 ani închisoare, aşa cum din eroare s-a înscris, iar în dispozitiv, pct.3 alin.3 se va citi- Constată că cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele trei pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse de 1 an şi de 6 luni închisoare,în total 1 an şi 6 luni închisoare,respectiv 6 luni închisoare,în total executând pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare şi nu Constată că cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele trei pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse de 1 an şi de 6 luni închisoare,în total 1 an şi 6 luni închisoare,respectiv 6 luni închisoare,în total executând pedeapsa de 2 ani închisoare, aşa cum din eroare s-a înscris. Despre îndreptare se va face menţiune la sfârşitul sentinţei,conform prevederilor art.278 alin.3 cod proc.penală. Cu drept de apel pentru procuror şi condamnatul Dinu Gheorghe-Leonard în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi,9 ianuarie 2018.
Incheiere finala dezinvestire 7/2018 din 09.01.2018În temeiul prevederilor art.386 alin.1 cod proc.penală,schimbă încadrarea juridică pentru inculpatul DINU GHEORGHE-LEONARD din 2 infracţiuni de violare de domiciliu,prev.de art.224 alin.1 şi 2 cod penal,cu aplicarea art.38 alin.1 cod penal,într-o singură infracţiune continuată de violare de domiciliu,prev.de art.224 alin.1 cod penal,cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal şi art.77 lit.d cod penal, şi din 2 infracţiuni de lovire sau alte violenţe,prev .de art.193 alin.2 cod penal,cu aplicarea art.38 alin.1 cod penal,în 2 infracţiuni de lovire sau alte violenţe,prev.de art.193 alin.2 cod penal,cu aplicarea art.77 lit.d şi art.38 alin.1 cod penal, iar pentru inculpatul MUREŞANU NUŢU-RĂZVAN din 2 infracţiuni de violare de domiciliu,prev.de art.224 alin.1 şi 2 cod penal,cu aplicarea art.38 alin.1 şi art.113 cod penal,într-o singură infracţiune continuată de violare de domiciliu,prev.de art.224 alin.1 cod penal,cu aplicarea art.35 alin.1 şi art.113 cod penal 1.În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.224 alin.1 cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1,art.36 alin.1,art.77 lit.d , art.78 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul DINU GHEORGHE-LEONARD, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare ,pentru săvârşirea, la data de 22.08.2016,a infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată. În temeiul prevederilor art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) şi b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. 2.În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.193 alin.2 cod penal, cu aplicarea art.77 lit.d , art.78 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul DINU GHEORGHE-LEONARD la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea ,la data de 22.08.2016,împotriva părţii civile N**** G*******,a infracţiunii de lovire sau alte violenţe . În temeiul prevederilor art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) şi b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. 3.În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 2 cod proc.penală,rap.la art.193 alin.2 cod penal, cu aplicarea art.77 lit.d , art.78 alin.1 cod penal şi art.396 alin.10 cod proc.penală , condamnă pe inculpatul DINU GHEORGHE-LEONARD la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea ,la data de 22.08.2016,împotriva părţii civile N**** C******,a infracţiunii de lovire sau alte violenţe . În temeiul prevederilor art.67 alin.1 cod penal,aplică inculpatului şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a) şi b) Cod penal,respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit.b) Cod penal. Constată că cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real,conform prevederilor art.38 alin.1 cod penal,şi în temeiul art.39 alin.1 lit.b cod penal ,contopeşte cele trei pedepse cu închisoarea,inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse de 1 an şi de 6 luni închisoare,în total 1 an şi 6 luni închisoare,respectiv 6 luni închisoare,în total executând pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul prevederilor art.45 alin.3 lit.a)cod penal,inculpatul va executa şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66 alin1.lit.a,b cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ,în condiţiile art.68 alin.1 lit.b cod penal. În temeiul prevederilor art.72 alin.1 cod penal,compută durata măsurii reţinerii preventive a inculpatului şi scade o zi(23.08.2016) din pedeapsa rezultantă. În temeiul prevederilor art.54 rap.la art.65 alin.1 cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a,b cod penal,ca pedeapsă accesorie,în condiţiile art.65 alin.3 cod penal. În temeiul prevederilor art.91 alin.1 cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform prevederilor art.92 cod penal,calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul prevederilor art.93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere,condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul prevederilor art.93 alin.2 lit.d) cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României,fără acordul instanţei. Potrivit prevederilor art.93 alin.3 cod penal,pe parcursul termenului de supraveghere,condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 75 de zile, în cadrul Primăriei comunei Padina,afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul prevederilor art.94 alin.1 cod penal, măsurile de supraveghere şi obligaţia privind prestarea muncii în folosul comunităţii se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău . În temeiul prevederilor art.576 alin.2 cod proc.penală,un extras de pe dispozitivul hotărârii se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte. În temeiul prevederilor art.404 alin.2 cod proc.penală în referire la art.96 şi 97 cod penal, pune în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite şi ale săvârşirii de noi infracţiuni,astfel: - revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei,dacă: a)pe parcursul termenului de supraveghere,cu rea credinţă,nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse; b)până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre; c)pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune,descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care nu s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii,chiar după expirarea acestui termen. - anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,dacă: -pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen,situaţie în care se aplică,după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitate intermediară. 4.În temeiul prevederilor art.113 alin.3,114 alin.1, 118 rap.la art.115 alin.1 pct.1 lit.b cod penal,cu aplicarea prevederilor art.128 cod penal , pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată,prev.de art.224 alin.1 cod penal,cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal şi a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe,prev.de art.193 alin.2 cod penal, aplică inculpatului minor la data săvârşirii faptelor, MUREŞANU NUŢU-RĂZVAN, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău ,respectiv să nu frecventeze localurile publice şi să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpatul Dinu Gheorghe-Leonard,fiind ajutat să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său ,cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Constată că inculpatul a fost reţinut preventiv o zi(23.08.2016). În temeiul prevederilor art. 121 alin.1 lit.b, şi e cod penal, impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate să nu depăşească fără acordul Serviciului de Probaţiune Buzău limita teritorială a comunei Padina şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău la datele fixate de acesta. În temeiul prevederilor art.123 cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative ,care atrag prelungirea sau înlocuirea acesteia. Prezenta sentinţă definitivă se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău,conform prevederilor art.118 şi art.121 alin.3 cod penal. Admite ca întemeiate cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile N**** G******* şi N**** C****** şi în temeiul prevederilor art.397 alin.1, art.19 şi art.25 alin.1 cod proc.penală,cu aplicarea prevederilor art.1349,1357,1372 1381 şi 1382 cod civil, obligă inculpaţii, în solidar,inculpatul Mureşanu Nuţu-Răzvan în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Mureşanu Viorel şi Mureşanu Elena, la plata către părţile civile a sumei de câte 10.000 de lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. Obligă inculpaţii, în aceleaşi condiţii de solidaritate, la plata către partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BUZĂU a sumei de 1.228,33 lei pentru partea civilă N**** G******* şi a sumei de 1.056,31 lei pentru partea civilă N**** C******, cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În temeiul prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 şi 3 cod proc.penală, obligă inculpaţii,inculpatul Mureşanu Nuţu-Răzvan în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de câte 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care 200 de lei pentru faza de urmărire penală şi 500 de lei pentru faza de judecată. În temeiul prevederilor art.275 alin.6 cod proc.penală cheltuielile reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu pentru fazele de urmărire penală şi de judecată se achită din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Buzău ,respectiv 520 de lei pentru avocat Vlăsceanu Cristina-Elena,conform delegaţiei nr.57/23.08.2016, 520 de lei şi respectiv 260 de lei pentru avocat Tibişoiu Maria-Gigi,conform delegaţiilor nr.58/23.08.2016 şi nr.37/18.09.2017. Cu drept de apel pentru procuror , inculpaţi,părţile civile şi părţile responsabile civilmente, în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi,11 decembrie 2017.
Hotarare 107/2017 din 11.12.2017În temeiul prevederilor art.395 alin.1 cod proc.penală, repune pe rol cauza penală privind pe inculpaţii DINU GHEORGHE-LEONARD şi MUREŞANU NUŢU-RĂZVAN pentru reluarea dezbaterilor şi punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. Se vor cita inculpaţii, reprezentanţii legali ai inculpatului Mureşanu Nuţu-Răzvan şi părţile civile. Termen de judecată 11 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi,20 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.11.2017În temeiul prevederilor art.391 alin.1 cod proc.penală,amână la data 20 noiembrie 2017,ora 14,00, deliberarea şi pronunţarea hotărârii în cauza penală privind pe inculpaţii DINU GHEORGHE-LEONARD şi MUREŞANU NUŢU-RĂZVAN. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi, 6 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2017faţă de lipsa referatului de evaluare a inculpatului minor, instanţa dispune amânarea judecţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017Amână judecarea cauzei pentru a se efectua referat de evaluare pentru inculpatul minor la data savârşirii infracţiunii.
Incheiere de sedinta din 18.09.2017