C******** C******* A********
Intimat PERSOANA SOLICITATAÎn temeiul art.7 din Legea nr. 178/1997, art. 16 alin.l din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 178/1997, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr.l054/C din data de 27.07.2005 şi Ordinul comun nr.772/C -414/2009, al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice, constată efectuată traducerea de doamna traducător Hodoroabă Denisa Petronela, precum şi valoarea acestei prestaţii, în sumă de 352,38 lei.. În temeiul art. 16 alin.2 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 178/1997, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr.l054/C din data de 27.07.2005, dispune comunicarea copiei certificate a încheierii şi Factura fiscală nr. 97 din data 16.11.2017 Compartimentului economico-administrativ, în vederea efectuării plăţii sumei acordate către traducător. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.11.2017.
Incheiere de sedinta din 17.11.2017În baza art.107 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, admite cererea formulată de Tribunalul din Pordenone, Italia privind executarea mandatului european de arestare nr. 218/2017 SIEP, emis la data de 14.09.2017, împotriva persoanei solicitate C******** C******* A********, şi ia act de consimţământul acesteia de a fi predată autorităţilor judiciare din Italia. Dispune predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare din Italia. În temeiul art.103 alin.6 şi 10 din Legea nr.302/2004, dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile din Italia, cu respectarea termenelor prevăzute de art.111 din Legea nr.302/2004, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 15.11.2017 şi până la data de 14.12.2017. În temeiul art.103 alin.13 din Legea nr.302/2004, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore la data de 14.11.2017 prin ordonanţa de reţinere nr. 9332/II/5/2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. În conformitate cu prevederile art.107 alin.2 din Legea nr.302/2004, se va dispune comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate şi Ministerului Administraţiei şi Internelor - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene. În temeiul art.14 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dispune traducerea prezentei hotărâri, a procesului verbal de consimţire la predare şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă. În baza art.1 alin.2 din Legea nr.178/1997 şi art.15 alin.2 din Ordinul nr.1054/2005, emis de ministrul justiţiei pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de Ministerul Justiţiei, desemnează traducător pe doamna Hodoroabă Denia Petronela, pentru efectuarea traducerii înscrisurilor din limba română în limba italiană, traduceri care se vor efectua în regim de urgenţă. În temeiul art.87 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.
Hotarare 133/2017 din 15.11.2017