S******** D* P********* H*******
PetentC****** L* R***** P******
IntimatÎn temeiul art. 585 C. proc. pen., dispune modificarea pedepselor stabilite numitului CHINDEA RĂZVAN PETRICĂ după cum urmează: În temeiul art. 582 C. proc. pen., raportat la art. 89 alin. (1) Cod penal, anulează amânarea aplicării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 591/05.07.2016 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 4928/258/2015, definitivă prin neapelare la data de 02.08.2016 şi dispune condamnarea inculpatului CHINDEA RĂZVAN PETRICĂ la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "Fals în declaraţii" prevăzută de art. 326 Cod penal. În baza art. 583 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 97 Cod penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 50/24.03.2017 pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 2085/188/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 1182 din 27.10.2017 a Curţii de Apel Bacău. Descontopeşte pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare şi, înlăturând sporul de două luni închisoare, repune în individualitatea lor pedepsele componente: - 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice; - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 97 alin. (2) raportat la art. 91 - 92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere pe o durată de 2 ani, care se calculează de la data de 27.10.2017. Conform prevederilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la S******** D* P********* H*******, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) Cod penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către S******** D* P********* H******* sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile (240 ore de activitate prestată efectiv conform art. 52 alin.2 din Legea nr. 253/2013), în cadrul UAT Gheorgheni sau Primăriei mun. Miercurea Ciuc jud. Harghita. La stabilirea îndeplinirii obligaţiilor se vor lua în calcul obligaţiile sau partea din acestea deja executate la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi i (dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere) C.pen., pe o durată de 1 an, cu începere de la rămânerea definitive a hotărârii. În baza art. 45 alin. (4) Cod penal, scade din durata pedepsei complementare perioada executată, de la data de 27.10.2017 până la zi. În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi i (dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere) C.pen.. Conform art. 65 alin. 3 Cod penal, constată că pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării unor drepturi nu se poate executa în lipsa unei pedepse principale privative de libertate. Se menţin toate celelalte dispoziţii ale hotărârilor afectate. După rămânerea definitivă, dispozitivul hotărârii se comunică şi Judecătoriei Bicaz şi Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2018.
Hotarare 188/2018 din 14.03.2018amână pronunţarea la data de 14.03.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2018stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 28.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2018