Dosar 6589/314/2017 din 10.08.2017

restabilirea echilibrului contractual


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6589/314/2017
Data dosar:
10.08.2017
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
restabilirea echilibrului contractual
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.07.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă având ca obiect „restabilire echilibru contractual”, formulată de reclamanţii Simuleac Rahila ?i S******* S****** în contradictoriu cu pârâta Banca Transilvania S.A., ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.07.2019.

    Hotarare 3564/2019 din 25.07.2019
  • Sedinta din data de 18.07.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 25 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 18 iulie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.07.2019
  • Sedinta din data de 04.07.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 18 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 4 iulie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2019
  • Sedinta din data de 27.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 04 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 27 iunie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2019
  • Sedinta din data de 20.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 27 iunie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 20 iunie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2019
  • Sedinta din data de 06.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 20 iunie 2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06 iunie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru a se dispune introducerea în cauză ?i citarea reclamantului S******* S******. Fixează termen de judecată la data de 06.06.2019, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.03.2019.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 07.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 14.03.2019. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2019
  • Sedinta din data de 21.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 07.03.2019. Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 21.02.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2019
  • Sedinta din data de 14.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 21.02.2019. Pronun?ată în ?edin?a publică azi, 14.02.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronun?area cauzei la data de 14.02.2019. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 31.01.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 31.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 18.10.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Încuviinţează emiterea unor adrese către: - Administraţia Naţională a Finanţelor Publice Suceava cu solicitarea de a comunica veniturile cu care figurează reclamanta atât din salarii cât şi din alte tipuri de activităţi; - Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava cu solicitarea de a comunica dacă reclamanta figurează ca fiind angajată, în caz afirmativ să comunice denumirea angajatorului; - Primăria Suceava - Direcţia Impozite şi Taxe Locale, în vederea comunicării bunurilor mobile şi imobile cu care figurează înregistrată reclamanta în evidenţa instituţiei; - Oficiu de Cadastru şi Publicitate, cu solicitarea de a comunică dacă reclamanta figurează cu bunurilor declarate la Cartea Funciară pe întreg teritoriul ţării; în caz afirmativ să depună înscrisuri doveditoare. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 17.01.2019, complet C19, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 Cod Procedură Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2018
  • Sedinta din data de 31.05.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Pune în vedere pârâtei, prin apărător, ca până la termenul de judecată viitor să depună la dosar, în copie integrală, dosarul de creditare. Amână judecarea cauzei la data de 18 octombrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 mai 2018.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2018
  • Sedinta din data de 08.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    În temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Ia act de renunţarea pârâtei la proba cu interogatoriul civil al reclamanţilor. Pune în vedere apărătoarei reclamantei ca în termen util să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte numărului dosarului execuţional, urmând ca ulterior să se emită adresă către Biroul executorului judecătoresc. Pune în vedere pârâtei prin apărător ca până la termenul de judecată viitor să depună la dosar în copie integrală dosarul de creditare. Amână judecarea cauzei la data de 31 mai 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2018
  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 8 martie 2018, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă prin apărătoare, în temeiul disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei prin apărător ca până la termenul viitor să precizeze în scris care este temeiul de drept pentru petitul 1 al acţiunii. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 ianuarie 2018.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD