B***** M****** M****
PetentI** M********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petenta B***** M****** M**** în contradictoriu cu intimatul I** M********. Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMHY nr. 0015913/09.06.2017. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere depusă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.11.2017.
Hotarare 2945/2017 din 29.11.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.11.2017 în vederea îndeplinirii procedurii de citare a petentei, sens în care emite adresă către grefierul şef al instanţei pentru a comunica adresa actuală a petentei
Incheiere de sedinta din 11.10.2017