G****** R******* S**
ReclamantM******* V****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 112,19 lei, reprezentând: 99,82 lei – contravaloare servicii de telecomunicaţii şi 12,37 lei – penalităţi de întârziere contractuale, la care se adaugă dobânda legală aplicată la suma reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate, calculată începând cu data de 27.04.2016 până la data achitării efective a debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 14.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu9606/2017 din 14.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 14.11.2017, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 10.11.2017, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017Emite adresă către reclamantă pentru a depune la dosar dovada comunicării cesiunii de creanţă către debitor. Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2017, completul C4-5 cameră de consiliu, ora 12.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017