I***** G*********
CondamnatRespinge propunerea formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului I***** G*********, ca rămasă fără obiect. În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu– av. Plăcintă Ioan, delegaţie nr.1369 din 08.08.2017, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2017.
Hotarare 1411/2017 din 17.10.2017Stabileşte pronunţarea la 17.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2017faţă de lipsa condamnatului care a fost liberat condiţionat şi având în vedere dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere nr. 17 din 19 mai 2017 cu privire la modalitatea de repartizare a dosarelor care nu se soluţionează la termenele din lunile iulie şi august şi nici amânate pentru un alt termen de judecată stabilit în perioada vacanţei judecătoreşti, urmează a fi distribuit ciclic la data desfiinţării completelor de judecată, respectiv data de 01 septembrie 2017
Incheiere de sedinta din 31.08.2017