P**** R****** Ş*****
PetentC******** L**** A* M*********** D*** - S******** P***** D* P****** L*****
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL DEVA – Direcţia de Poliţie Locală (Serviciul Public de Poliţie Locală Deva).Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei şi exonerarea petentului de la executarea sancţiunii aplicate, respectiv de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 100 lei. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată la data de 29 mai 2018, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1206/2018 din 29.05.2018Pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, amână pronunţarea cauzei la 29.05.2018 iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2018pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 27.03.2018pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 20.02.2018pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 23.01.2018