D**** D** R*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 C.pr.pen. admite propunerea comisiei de specialitate din cadrul Penitenciarului S.N.P.A.P. Târgu-Ocna. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate DAVID DAN-RĂZVAN din executarea pedepsei de 9 ( nouă) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 238/2012 a Tribunalului Bacău, în prezent în Penitenciarul S.N.P.A.P. Târgu-Ocna sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 442/2013. Atenţionează condamnatul asupra prevederilor art. 61 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, referitoare la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul cuprins între data liberării şi până la data de 18.12.2019. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.10.2017.
Hotarare 853/2017 din 30.10.2017