K*** L*****
InculpatÎn baza art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului K. L. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj. În baza art. 227 alin. 2 rap. la art. 219 şi urm. din Codul de procedură penală ia faţă de inculpatul K. L. , măsura preventivă a arestului la domiciliu constând în obligaţia de a nu părăsi locuinţa fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau a celui în faţa căruia se află cauza, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.09.2017 şi până la data de 18.10.2017. Pe timpul măsurii preventive a arestului la domiciliu inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat b) să nu se apropie de persoanele cunoscute de inculpat sub numele de M. N. şi P. T. şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale. Atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării cu rea-credinţă a măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor ce îi revin sau a existenţei unei suspiciuni de comitere a unei alte infracţiuni se poate dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 19.09.2017 ora 18.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 480/2017 din 19.09.2017