C************* M******** E*******
PetentI************ J******* D* P****** A****
IntimatAdmite în partea plângerea formulată în dosarele nr. 10432/280/2017, şi în dosarul nr. 6724/280/2017, dispune înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment. Cu apel.
Hotarare 7001/2018 din 01.11.2018Pentru imposibilitatea de prezentare la acest termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01.11.2018 , C4-2 civil, sala 1, ora 12,30
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Admite pentru petentă, proba cu înscrisuri, după cum urmează; - se emite adresă către intimată I************ J******* D* P****** A**** pentru a se comunica întreg materialul probator precum şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto AG-12- RND staţionat, ordinul de serviciu al agentului constatator şi programarea pentru efectuarea controlului rutier în data de în care a fost sancţionată şi adresă către SERVICIUL DRUMURI NAŢIONALE ARGEŞ, care să ne indice dacă există restricţii de circulaţie pe segmentul de drum unde a fost surprinsă de aparatul radar şi care este limita de viteză pe acel segment de drum DN7 Drăganu, Km. 127-500 m. Argeş, să comunice o copie de pe Registrul de Evidenţă a constatărilor privind depăşirea vitezei legale şi a altor fapte contravenţionale din ziua întocmirii procesului verbal, o copie de pe ordinul de deplasare a agentului constatator din care să rezulte că în data de respectivă avea ordin să folosească aparatul radar pe raza localităţii, să înainteze metrologia ) manualul ) de utilizare a aparatului radar de tipul celui cu care s-a făcut constatarea contravenţiei, să înainteze atestarea faptului că agentul constatator ce a întocmit procesul verbal contestat are calitatea de poliţist rutier, adresă de la Biroul Naţional de Metrologie Legală pentru a comunica dacă la momentul efectuării verificării periodice a cinemometrului utilizat la măsurarea vitezei au fost aplicate prevederile punctului 3,1.1 lit b, din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, iar în caz afirmativ să se înainteze documentaţia întocmită în acest sens, în baza căreia s-a eliberat buletinul de verificare metrologică prin care se atestă că aparatul a fost declarat ,, admis,, şi de asemenea să precizeze totodată valoarea contravenţiei adevărate luată în calcul la momentul efectuării verificării conform normei legale menţionate anterior.
Incheiere de sedinta din 10.05.2018Pentru imposibilitatea de prezentare la acest termen de judecată. Proroga discutarea cererii de conexare a dosarului de faţă la dosarul nr. 10432/280/2017. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10.05.2018 , C4-2 civil, sala 1, ora 12,30
Incheiere de sedinta din 15.03.2018