G** C***** T*****
ApelantG** B***** S*****
ApelantP****** B*** R****** S*
ApelantRespinge ca nefondat apelul declarat de apelanta P B R SA, în contradictoriu cu intimaţii G C T şi G B S, împotriva Sentinţei civile nr. 10450/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. 6739/211/2016. Obligă apelanta P B R SA la plata către intimaţi a sumei de 833 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs şi motivele se depun la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 aprilie 2018. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, În complet de divergenţă, cu majoritate de voturi, admite apelul declarat de către apelanţii G C T şi G B S, în contradictoriu cu intimata S.C. P B R S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 10450/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. 6739/211/2016, pe care o modifică în parte, în sensul: Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială, a clauzei cuprinse în contractul de credit nr.13000000000017261/17.08.2007 la art. 1.3 lit. a privind comisionul de acordare şi obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 1563,6 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu data perceperii de către bancă a comisionului de acordare şi până la data restituirii efective a sumelor încasate necuvenit. Cu drept de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs şi motivele se depun la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 aprilie 2018. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, Cu opinia separată a d-nului judecător I P, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de apelanţii G C T şi G B S, în contradictoriu cu intimata S.C. P B R S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 10450/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, în dosarul nr. 6739/211/2016. JUDECĂTOR
Hotarare 779/2018 din 02.04.2018Repune cauza pe rol şi stabileşte termen pentru data de 2 aprilie 2018, sala 249, ora. 11.00, pentru soluţionarea cauzei în complet de divergenţă constituit prin includerea în completul iniţial a judecătorului menţionat în lista de permanenţă, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Încuviinţează reprezentantei apelantei P B R SA solicitarea formulată în cauză, de acordarea a unui termen. Acordă un nou termen de judecată pentru data de 05 martie 2018, sala 249, ora 11,00, dată pentru care atât apelanta P B R SA, cât şi apelanţii G C T şi G B S au termen în cunoştinţă prin reprezentanţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 229 alin. 1 NCPC, termen pentru care: Pune în vedere apelantei P B R SA să depună la dosar note scrise cu privire la valorile contestate în concret prin cererea de apel, inclusiv cu privire la dobânzile la care a fost obligată, până la data formulării cererii de apel, la care să achite taxă judiciară de timbru corespunzătoare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.12.2017..
Incheiere de sedinta din 04.12.2017