F****** A********
InculpatN****** G***** V*******
InculpatD******* I***** C*****
InculpatP*** G*********
InculpatD****** D**
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, Serviciul Teritorial Ploieşti. În baza art.222 alin.2 Cod procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii F****** A********, N****** G***** V*******, D******* I***** C*****, P*** G*********, D****** D** şi Ionescu Eugen, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 14.10.2017 şi până la data de 12.11.2017 inclusiv. Menţine obligaţiile stabilite în sarcina inculpaţilor prin încheierea din data de 14.09.2017 pronunţată în dosarul nr.635/42/2017 al Curţii de Apel Ploieşti, cu modificările aduse prin încheierea din data de 22.09.2017 pronunţată în dosarul nr.648/42/2017 al Curţii de Apel Ploieşti în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F****** A********. Respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar formulate de inculpaţii F****** A********, N****** G***** V*******, D******* I***** C*****, P*** G*********, D****** D** şi Ionescu Eugen. Prezenta încheiere se va comunica inculpaţilor, instituţiilor desemnate cu supravegherea acestora, organelor de poliţie în a căror circumscripţie se află imobilele în care inculpaţii execută măsura arestului la domiciliu, serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu soluţionarea propunerii de prelungire a măsurii preventive rămân în sarcina acestuia. Obligă inculpaţii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul Ionescu Eugen, în cuantum de 35 lei, şi onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului D******* I***** C*****, în cuantum de 130 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi 10.10.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 10.10.2017