S***** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
PârâtRespinge contestaţiile formulate împotriva Deciziilor nr. 221876/21.11.2017 şi nr.221876/13.11.2017, de către contestatorul S***** I*** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, prin reprezentant legal, contestaţii formulate în cadrul prezentului dosar şi în dosarul conexat cu nr.342/62/2018. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 29.06.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Cu opinia separată a doamnei asistent judiciar Izabela Mariana Muşat în sensul admiterii în parte contestaţiile formulate de contestatorul Dinu Manti în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, cu consecinţa anulării deciziilor nr. 221876/13.11.2017 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi nr. 221876/21.11.2017, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, emise de intimată şi a obligării acesteia să emită o nouă decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă ca urmare a punerii în executare a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. 1428/Mas/05.10.2017 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. 5482/62/2017, cu respectarea prevederilor art. 169 indice 1 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 şi a întoarcerii executării prin restabilirea situaţiei anterioare şi în consecinţă restituirea de către intimată a sumelor reţinute în baza deciziilor anulate.
Opinieseparata din 29.06.2018Amână pronunţarea la data de 29.06.2018, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2018Amână pronunţarea la data de 26.06.2018, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2018Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de apărătorul ales al părţii contestatoare. Acordă un nou termen de judecată la data de 12.06.2018, sala T1, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de apărătorul ales al contestatorului, în vederea soluţionării excepţiei de conexitate invocată în dosarul civil nr. 342/62/2018 al Tribunalului Braşov. Acordă un nou termen la data de 15.05.2018, sala T1, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018