R*** G*** I*****
InculpatR*** M****
InculpatR*** I****
InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăD******* G******* R******** A F********* P****** P*******
Parte civilăAdmite cererea formulată de avocat Adina Leaşu din cadrul Baroului Dâmboviţa, şi în consecinţă: Înlătură omisiunea vădită strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 504 pronunţată la data de 20.10.2020 de Tribunalului Dâmboviţa în dosarul nr. 6786/120/2017, în sensul acordării onorariului în cuantum de 360 lei, cuvenit pentru asigurarea asistenţei judiciare inculpatei R*** I****, avocat desemnat find oficiu conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 2367/05.04.2018. Prezenta îndreptare se va face în ambele exemplare originale ale minutei şi dispozitivului sentinţei penale susmenţionate. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.12.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.12.2020Îndreptă din oficiu eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 504 pronunţată la data de 20.10.2020 în cauza penală ce are ca obiect soluţionarea cauzei penale pornită prin rechizitoriul nr. 582/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii R*** G*** I*****, R*** M**** ?i R*** I****, parţi civile fiind A****** N******** D* A*********** F******, prin D******* G******* R******** A F********* P****** P*******, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, urmând ca paragraful referitor la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 în cazul inculpatei R*** I**** să aibă continutul : „În baza art.35 alin.3 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art.66 Cod penal din 1968.” în loc de „În baza art.35 alin.3 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art.66 Cod penal din 1968.” Cu drept de contestatie odată cu fondul . Pronunţata în şedinţă publică din data de 21.10.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.10.20201. În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul RGI, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art.65 alin.1 Cod penal din 1968 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale). În baza art. 9 alin.1 lit. d din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art.65 alin.1 Cod penal din 1968 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului R*** G*** I***** drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale). În baza art.33 alin.1 lit.a Cod penal din 1968 raportat la art.34 alin.1 lit.b din acelaşi cod contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art.35 alin.3 Cod penal din 1968 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art.66 Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale În baza art.861 Cod penal din 1968 suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.862 Cod penal din 1968. În baza art.863 alin.1 Cod penal din 1968 pe durata termenului de încercare inculpatul RGI trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele ce vor fi fixate la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art.404 alin.2 Cod proced. penală atrage atenţia inculpatului asupra condiţiilor prevăzute de art.864 Cod penal din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1968 pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod proced. penală achită pe inculpatul RGI pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Constată că inculpatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore în prezenta cauză de la data de 8.06.2017 până la data de 9.06.2017. 2. În baza art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 Cod penal condamnă pe inculpata RM, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art.65 alin.1 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale). În baza art. 9 alin.1 lit. d din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art.65 alin.1 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale). În baza art.33 alin.1 lit.a Cod penal din 1968 raportat la art.34 alin.1 lit.b din acelaşi cod contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art.35 alin.3 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art.66 Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale În baza art.861 Cod penal din 1968 suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.862 Cod penal din 1968. În baza art.863 alin.1 Cod penal din 1968 pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele ce vor fi fixate la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art.404 alin.2 Cod proced. penală atrage atenţia inculpatei asupra condiţiilor prevăzute de art.864 Cod penal din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1968 pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod proced. penală achită pe inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal. Constată că inculpata a fost reţinută pe o perioadă de 24 de ore în prezenta cauză de la data de 8.06.2017 până la data de 9.06.2017. 3. În baza art. 26 Cod penal din 1968 rap. la art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod proced. penală condamnă pe inculpata RI, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art.65 alin.1 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 2 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale). În baza art. 9 alin.1 lit. d din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin.10 Cod proced. penală condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art.65 alin.1 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 2 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale). În baza art.33 alin.1 lit.a Cod penal din 1968 raportat la art.34 alin.1 lit.b din acelaşi cod contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art.35 alin.3 Cod penal din 1968 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, b şi c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale potrivit art.66 Cod penal din 1968. În baza art.71 Cod penal din 1968 interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a, lit.b şi lit.c Cod penal din 1968 (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale În baza art. 81 Cod penal din 1968 suspendă condiţionat executarea pedepsei principale. În baza art. 82 Cod penal din 1968 stabileşte termen de încercare 4 ani, compus din 2 ani cuantumul pedeapsei închisorii aplicate, la care de adaugă un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatei, asupra disp. art. 83 Cod penal din 1968. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 19, art. 397 Cod proced. penală admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - A****** N******** D* A*********** F******, prin D******* G******* R******** A F********* P****** P*******, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, obligând inculpaţii în solidar la plata sumei de 50 451 lei reprezentând TVA şi 233789 lei impozit pe profit, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de proced. fiscală. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c rap. la art. 249 alin. 1 şi 5 Cod proced. penală şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 dispune luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor, dispoziţii executorii potrivit art. 397 alin. 4 Cod proced. penală. În baza art. 25 alin.3 Cod proced. penală dispune desfiinţarea procesului verbal de predare a documentelor societăţii FERMISAN 2012 SRL din data de14.12.2012 către martorul GDP. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica Oficiul Naţional al Registrului Comerţului copie de pe dispozitivul său. În temeiul art. 274 alin. 1 din Cod proced. penală, obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 10 000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 8483 lei reprezintă cheltuieli ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale . Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.10.2020.
Hotarare 504/2020 din 20.10.2020avand nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea la data de 20.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2020amână pronuntarea la data de 13.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020Admite cererea procurorului de şedinţă şi în consecinţă: În baza disp. art. 386 Cod proced.penala schimbă încadrarea juridică dată unora dintre faptele pentru care inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M**** au fost trimişi în judecată din infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. b rap. la art. 9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 şi art. 9 alin.1 lit. d rap. la art. 9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 în infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 şi art. 9 alin.1 lit. d Legea nr. 241/2005. În baza disp. art. 386 Cod proced.penala schimbă încadrarea juridică dată unora dintre faptele pentru care inculpata Radu (fostă Andrei) Ioana, a fost trimisă în judecată din complicitate la infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 9 alin.1 lit. b rap. la art. 9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 şi art. 26 Cod penal din 1969 rap. art. 9 alin.1 lit. d rap. la art. 9 alin.2 din Legea nr. 241/2005 în complicitate la infracţiunile de evaziune fiscală prev. de de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 şi de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 9 alin.1 lit. d Legea nr. 241/2005. Cu drept de apel o dată cu fondul. Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere propusă de către avocatul inculpatei R*** I****, luând act că s-a administrat la acest termen. Acordă termen la data de 06.10.2020 orele 14:00. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 08.09.2020.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Admite cererea formulată de către avocatul inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M**** privind amânarea cauzei pentru a formula şi depune în scris la dosar cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lor, după consultarea acestora. Prorogă pentru termenul următor citirea declaraţiei dată la urmărirea penală de către martorul Gheorghe Dumitru Petre. Acordă termen la data de 08.09.2020 orele 13:00. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17.08.2020.
Incheiere de sedinta din 17.08.2020Respinge ca nefondată cererea inculpaţilor de citare a Agenţiei Naţionale a Finanţelor Publice şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, ele având termen în cunoştinţă. Respinge ca nefondată cererea formulată de avocatul ales al inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M**** privind completarea raportului de expertiză contabilă având în vedere precizările formulate de DGRFP Ploieşti la acest termen, nefiind utilă soluţionării cauzei. Prorogă discuţia privind schimbarea încadrării juridice a faptei la termenul ce va fi acordat, pentru ca inculpaţii să-şi pregătească apărarea. Dispune amendarea martorilor Şerban Ciprian Adrian şi Gheorghe Dumitru Petre cu amendă judiciară în cuantum de câte 200 lei, pentru lipsa nejustificată la acest termen de judecată. Emiterea unor adrese către IPJ Dâmboviţa - Serviciul de Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă pentru înaintarea la dosar a fişelor de cazier judiciar actualizate. Citarea cu mandate de aducere a martorilor conceptaţi în rechizitoriu Şerban Ciprian Adrian şi Gheorghe Dumitru Petre. Acordă termen la data de 17.08.2020. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16.06.2020.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Admite cererile formulate de către apărătorii inculpaţilor privind amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul suplimentului la raportul de expertiză contabilă. Se va comunica suplimentul raportului de expertiză către partea civilă ANAF prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa pentru a preciza dacă formulează obiecţiuni. Pune în vedere avocaţilor inculpaţilor să se prezinte la termenul ce va fi acordat sau să-şi asigure substituirea, în caz contrar urmând a fi sancţionaţi cu amendă judiciară. Citarea cu mandate de aducere a martorilor conceptaţi în rechizitoriu – Sofian Mihai Emilian, Mocanu Dumitru, Buica Valentin, Dan Alina-Simona, Şerban Ciprian Adrian, Gheorghe Dumitru Petre şi Andrei Ionuţ. Acordă termen la data de 16.06.2020. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12.05.2020.
Incheiere de sedinta din 12.05.2020Admite obiecţiunea inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M**** la raportul de expertiză întocmit de expert Angelescu Simona, urmând ca expertul să stabilească dacă TVA-ul a fost corect calculat pentru fiecare operaţiune fiscală analizată, prin raportare la livrările de materiale de construcţii către SC METALUX DIRECT ID SRL şi livrările de servicii terasamente către ADELINA MEGAIMPEX AG SRL. Admite prima obiecţiune a procurorului de şedinţă privind stabilirea implicaţiile fiscale generate de faptul că au fost livrări efectuate de SC FERMIRSAN 2012 SRL către SC SYMMY BELLA SRL şi în perioada 02.08.2013 -16.08.2013, ulterior perioadei în care cea dintâi societate a mai fost înregistrată în scopuri de TVA . Respinge ca nefondate celelalte obiecţiuni formulate de către inculpaţi şi procuror. Ia act că punctul de vedere al părţii civile nu constituie veritabile obiecţiuni la raportul de expertiză, ci aspecte din actul de inspecţie fiscală întocmit de organele fiscale. Emiterea unei adrese de email către expertul contabil Angelescu Simona pentru completarea raportului de expertiză contabilă în sensul celor mai sus expuse , precum şi către expertul parte Ungureanu Nicolae Robertino. Emiterea unei adrese către I.P.J. Dâmboviţa – Serviciul de Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă pentru înaintarea fişelor de cazier judiciare actualizate ale inculpaţilor. Citarea cu mandate de aducere a martorilor conceptaţi în rechizitoriu – Sofian Mihai Emilian, Stănescu Istrate, Stănescu Marian şi Stănescu Birita, în condiţiile în care nu prezintă probele de sănătate legate de COVID 19. Acordă termen la data de 12.05.2020. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14.04.2020.
Incheiere de sedinta din 14.04.2020Stabileşte termen pentru judecată la data de 14.04.2020 orele 1100. Măsura se aduce la cunoştinţă telefonic avocaţilor aleşi ai inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M****, punându-li-se în vedere să se prezinte la termenul acordat sau să-şi asigure substituirea, în caz contrar urmând a fi sancţionaţi cu amendă judiciară şi se vor desemna avocaţi din oficiu care să asigure apărarea inculpaţilor. Se va emite adresă către Baroul Dâmboviţa pentru desemnarea unor apărători din oficiu inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M****, care să le asigure apărarea în lipsa avocaţilor aleşi. Prorogă audierea martorului Matei Constantin, punându-i în vedere să se prezinte la termenul ce va fi acordat. Citarea martorei Chivu Elena cu mandat de aducere. Citarea martorilor conceptaţi în rechizitoriu – Sofian Mihai Emilian, Stănescu Istrate, Stănescu Marian şi Stănescu Birita cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020Admite cererea formulată de către procurorul de şedinţă privind amânarea cauzei pentru a formula un punct de vedere cu privire la raportul de expertiză contabilă şi a depune în scris eventuale obiecţiuni sau a solicita un supliment de expertiză. Pune în vedere acestuia să le depună în timp util la dosar pentru a putea fi studiate de avocaţii inculpaţilor. Ia act că inculpata R*** I**** îşi recunoaşte învinuirea şi înţelege să fie judecată în continuare pe procedura simplificată, iar până la acest moment inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M**** îşi rezervă dreptul la tăcere. Citarea martorei Chivu Elena la domiciliul ce va fi comunicat. Citarea primilor 5 martori conceptaţi în rechizitoriu – Sofian Mihai Emilian, Stănescu Istrate, Stănescu Marian, Stănescu Birita şi Matei Constantin. Amâna cauza la data de 17.03.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20.02.2020.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Sorina Florea în cauza ce formează obiectul dosarului cu nr. 3786/120/2017. Fără cale de atac. Pronunţată camera de consiliu azi, 13.02.2020.
Incheiere abtinere din 13.02.2020Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020amâna cauza la data de 17.01.2020, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019amana cauza la data de 5.12.2019 pentru efectuarea expertizei .
Incheiere de sedinta din 21.10.2019pentru efectuarea expertizei dispuse în cauză .
Incheiere de sedinta din 12.09.2019pentru lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 04.07.2019pentru lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 20.05.2019constată cererea ca rămasă fără obiect
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Admite cererea de amânare pentru lipsă de formulată de apărătorului inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M****, avocat Zaharescu Ion. Pune în vedere inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M**** să ia legătura cu d-nul avocat Zaharescu Ion, care va depune completarea la obiectivele propuse cu cel puţin o săptămână înaintea termenului acordat. Depunerea listei cu experţi contabili autorizaţi. Amână cauza la data de 20.05.2019 , pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 9.05.2019.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019pentru lipsa dosarului de fond, acesta aflându-se la Curtea de Apel Ploieşti .
Incheiere de sedinta din 12.03.2019În baza art.208 alin.5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.5 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****.Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 24.04.2019. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 4.03.2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019amana cauza la 12.03.2019
Incheiere de sedinta din 12.02.2019În baza art.208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.4 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 4.03.2019. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15.01.2019.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019pentru lipsa martorului
Incheiere de sedinta din 08.01.2019În vedere efectuării de verificări pentru prezentarea martorului Gheorghe Dumitru – Petre în instanţă, precum şi pentru actualizarea fişelor de cazier judiciar ale inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018În baza art.208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.4 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 15.01.2019 Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 22.11.2018.
Incheiere de sedinta din 21.11.2018pentru audierea martorilor care au dat declaratii in faza de urmărire penală
Incheiere de sedinta din 06.11.2018În baza art.208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.4 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 21.11.2018. În temeiul disp. art. 275 alin 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei judiciare a inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M****, în sumă de 260 lei şi care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, rămân în sarcina statului – avocat Octavian Ştefănescu, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr.7718/26.09.2018. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi în ceea ce priveşte cererile vizând măsura preventivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 26.09.2018.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018amana cauza la data de 9.10.2018 pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 11.09.2018pentru continutate complet
Incheiere de sedinta din 23.08.2018În baza art.208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.4 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****, Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător. Încuviinţează cererea de părăsire a teritoriului României formulată de inculpaţi, pentru perioada 23.08.2018-31.08.2018. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 26.09.2018. În temeiul disp. art. 275 alin 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare constând în onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei judiciare a inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M****, în sumă de 260 lei şi care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, rămân în sarcina statului – avocat Mirela Ungureanu, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr.5662/31.07.2018. Acordă termen de fond la data de 23.08.2018, ora 12:00, pentru când se vor cita martorii din rechizitoriu, respectiv Mocanu Dumitru şi Buică Valentin, se va reveni cu mandat de aducere pentru martorul Stănescu Birită şi se va reveni cu adresa către A****** N******** D* A*********** F****** – DGRFP Ploieşti – AFP Dâmboviţa,. Serviciul Orăşenesc Găeşti. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi în ceea ce priveşte cererile vizând măsura preventivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 31.07.2018.
Incheiere de sedinta din 31.07.2018În baza art.208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luat faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.4 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****, Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 31.07.2018. Acordă termen de fond la data de 31.07.2018, ora 12:00, pentru când se vor cita martorii din rechizitoriu, respectiv Stănescu Biriţă şi Matei Constantin, se va reveni cu mandat de aducere pentru martorul Sofian Mihai Emilian şi se va emite adresa către A****** N******** D* A*********** F****** – DGRFP Ploieşti – AFP Dâmboviţa,. Serviciul Orăşenesc Găeşti. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă după primirea relaţiilor solicitate de la ANAF. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5.06.2018.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018amana cauza la data de 5.06.2018, ora 12:00 pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.05.2018În baza art.208 alin.4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luat faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.4 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I***** şi R*** M****, fiica lui Marin şi Alexandra. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărător În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 5.06.2018. Acordă termen de fond la data de 8.05.2018, ora 12:00., pentru când se vor cita primii 3 martori din rechizitoriu şi se vor emite adresele către partea civilă şi Agenţia Găeşti. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 11.04.2018.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018În baza art.208 alin.2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luat faţă de inculpaţii R*** G*** I***** şi R*** M****. În baza art.362 Cpp rap. la art.208 alin.2 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul de urmărire penală nr.582/P/2013, prin ordonanţa din 9.06.2017, faţă de inculpaţii: R*** G*** I*****, şi R*** M****, Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpaţi, prin apărători. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal rămân în sarcina statului. În temeiul disp. art. 275 alin 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare constând în onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru asigurarea asistenţei judiciare a inculpaţilor R*** G*** I***** şi R*** M****, în sumă de 130 lei fiecare şi care vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa, rămân în sarcina statului - avocat Claudiu Lepădatu, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 1210/21.02.2018 şi avocat Drăgan Sebastian, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 1209/21.02.2018 Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 11.04.2018. Acordă termen de fond la data de 11.04.2018. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21.02.2018.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018