C**** E****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în timpul urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie cu inculpatul C**** E****, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prevăzută de art. 292 alin. (1) Cod Penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/200 şi art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C**** E****, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an şi 4 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bolintin Vale sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.03.2017.
Hotarare 104/2017 din 06.03.2017Amână pronunţarea la data de 06.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2017Amână pronunţarea la data de 27.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2017