B**** G******* V******* H*********
ReclamantS* O** F******** Z**
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul B**** G******* V******* H*********, în contradictoriu cu pârâta OTP FAKTORING ZRT, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.01.2018.
Hotarare 588/2018 din 30.01.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 30.01.2018 Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 23.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 23.01.2018 Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 16.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018Revine cu adresă către OTP Bank, pentru a depune la dosarul cauzei contractele de credit nr. C2204/2700/7587/29.02.2008 şi C2202/2700/1455/19.07.2006 şi toate înscrisurile care au stat la baza acordării creditelor, precum şi pentru a preciza evoluţia francului elveţian faţă de moneda naţională în perioada 2008-2017 şi dacă la acordarea creditelor menţionate a fost avut în vedere un curs istoric de referinţă, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 16 ianuarie 2018, completul C2-4, sala 2, ora 12.00. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2017
Incheiere de sedinta din 21.11.2017Revine cu adresă către SC OTP BANK pentru a depune la dosarul cauzei contractele de credit nr. C2204/2700/7587/29.02.2008 şi C2202/2700/1455/19.07.2006 şi toate înscrisurile care au stat la baza acordării creditelor, precum şi de a preciza evoluţia francului elveţian faţă de moneda naţională în perioada 2008-2017. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.11.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2017
Incheiere de sedinta din 24.10.2017Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr.77/2016, in integralitate, cerere formulată de intimata OTP FAKTORING ZRT, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare ce se va depune la Judecătoria Pitesti. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.09.2017.
Incheiere de sedinta din 19.09.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 19.09.2017, asupra exceptiei de neconsitutionalitate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 12.09.2017.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 12.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.06.2017. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 23.05.2017