R****** A********
ReclamantC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul R****** A******** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi în consecinţă: Anulează decizia nr.256860/10.10.2017 privind recalcularea pensiei conform Legii nr.263/2010, emisă de Casa Teritorială de Pensii Braşov. Obligă intimata la recalcularea drepturilor de pensie, începând cu data de 01.09.2017, prin valorificarea veniturilor suplimentare realizate pentru muncă prestată în regim prelungit, conform menţiunilor din adeverinţa nr.132/17.07.2017 emisă de S.C. Lucs S.A. . Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 din Codul de Procedură Civilă, astăzi, 16.04.2018
Hotarare 484/2018 din 16.04.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 16 aprilie 2018, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2018