R****** S***
CreditorB***** I***
DebitorADMITE în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâtul B***** I***, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei următoarele sume: -2934,42 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei octombrie 2014 – martie 2015; - 2310 lei reprezentând discount acordat la încheierea contractului. Respinge cererea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâtul să plătească reclamantei sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată. EXECUTORIE. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi 30.05.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 4603/2017 din 30.05.2017Amânat în pronunţare la 30.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017