T***** C********* R*****
InculpatI**** F*****
InculpatA****
Parte civilăÎn temeiul art. 64 lit. e din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Talica Constantin-Robert, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei (60 zile amendă x 20 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie (fapta din data de 21.10.2014). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal raportat la art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a pescui pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 64 lit. e din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Talica Constantin-Robert la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei (60 zile amendă x 20 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie (fapta din data de 23.03.2015). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal raportat la art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a pescui pe o perioadă de 1 (un) an. În temeiul art. 64 lit. k din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Talica Constantin-Robert la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei (60 zile amendă x 20 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament (fapta din data de 21.10.2014). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal raportat la art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a pescui pe o perioadă de 1 (un) an. În temeiul art. 64 lit. k din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Talica Constantin-Robert la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei (60 zile amendă x 20 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament (fapta din data de 23.03.2015). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal raportat la art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a pescui pe o perioadă de 1 (un) an. În temeiul art. 64 lit. l din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Talica Constantin-Robert la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei (60 zile amendă x 20 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate (fapta din data de 23.03.2015). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal raportat la art. 64 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a pescui pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. c Cod penal, contopeşte cele cinci pedepse în cuantum de 1200 lei fiecare (60 zile amendă x 20 lei) în pedeapsa cea mai grea de 1200 lei (60 zile amendă x 20 lei), la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, adică 1600 lei (80 zile amendă x 20 lei), urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 2800 lei (140 zile amendă x 20 lei). În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o perioadă de un 2 (doi) ani. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă A****. Obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 30,76 lei reprezentând prejudiciu material. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, confiscă de la inculpat 11 setci de plasă tip monofilament, aflate la Camera de corpuri şi obiecte delicte a IPJ Tulcea, conform dovezii seria H nr. 0160160/28.10.2014. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, confiscă de la inculpat ambarcaţiunea tip papuc, din fibră, de culoare albastră, fără număr de înregistrare, aflată la Camera de corpuri şi obiecte delicte a IPJ Tulcea, conform dovezii seria H nr. 0160160/28.10.2014. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, confiscă de la inculpat motorul marca Yamaha în 2 timpi, seria S003685 Y înscrisă pe un abţibild pe capac şi 013149 înscrisă pe o pastilă de pe blocul motor, aflat la Camera de corpuri şi obiecte delicte a IPJ Tulcea, conform dovezii seria H nr. 0160160/28.10.2014. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, confiscă de la inculpat un rezervor din plastic, roşu cu capac albastru, cu capacitate 22 litri, cu furtun şi pară, aflat la Camera de corpuri şi obiecte delicte a IPJ Tulcea, conform dovezii seria H nr. 0160160/28.10.2014. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, confiscă de la inculpat 2 rame din lemn rupte la mijloc şi îmbinare, lungi de 180 cm, aflate la Camera de corpuri şi obiecte delicte a IPJ Tulcea, conform dovezii seria H nr. 0160160/28.10.2014. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod penal raportat la art. 66 alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, confiscă suma de 88 lei reprezentând contravaloarea a 21 kg peşte specia caras, predată custodelui SC Cherhana Jurilovca SRL conform NRCD nr. 677/21.10.2014, sumă ce urmează a se face venit la bugetul de stat. Disjunge cauza privind pe inculpatul I**** F*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit comercial în perioada de prohibiţie, prevăzută de art. 64 lit. e din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, deţinere şi utilizare a uneltelor de plasă tip monofilament, prevăzută de art. 64 lit. k din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 şi pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate, prevăzută de art. 64 lit. l din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 şi latura civilă aferentă faptelor din data de 23.03.2015. În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (50 de lei din faza de urmărire penală şi 150 de lei din faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2017.
Hotarare 201/2017 din 17.11.2017Amână pronunţarea la 17.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2017termen acordat pentru lipsa inculpaţilor.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017