B***** V*****
ReclamantB***** E****
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** T********
PârâtC****** J******** D* F*** F****** I***
PârâtP******* M****
PârâtHOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii B***** V***** şi B***** E****, în contradictoriu cu pârâţii P******* M****, Comisia Locală Todireşti de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană Iaşi de Fond Funciar. Dispune rectificarea titlului de proprietate nr. 149019 emis la data de 17.07.1995 pe numele Oprea N. Elena, în sensul menţionării amplasamentului corect al suprafeţei de 1,00 ha, ca fiind în extravilan com. Todireşti, tarla 48, parcela 1168/1, în loc de tarla 54, parcela 1268/5, cum greşit s-a menţionat. Omologhează raportul de experzită întocmit în cauză de expert Grigoraş Constantin, avizat de OCPI Iaşi, BCPI Paşcani prin Procesul-verbal de recepţie nr. 2107/2018. Ia act că nu s-a solicitat acordarea cheltuieliulor de judecată. Cu drept de apel, depus la Judecătoria Paşcani, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 7.11.2018. Preşedinte,
Hotarare 1938/2018 din 07.11.2018Amana pronuntarea la 07 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2018Amana pronun?area la 24 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2018Amana judecarea cauzei la 09 octombrie 2018 pentru când s e va lua cunostinta de raspunsul expertului la obiectiuni.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018Amână judecarea cauzei la 11.09.2018 pentru ca expertul să să răspundă la solicitarea instanţei.
Incheiere de sedinta din 10.07.2018Amana judecarea cauzei la 10 iulie 2018 pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Amana judecarea cauzei la 12 iunie 2018 pentru când se va reveni cu a dresă la expert pentru depunerea lucrării.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Amana judecarea cauzei la 24 aprilie 2018 pentru când se vor administra probele incuviinţate.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Amana judecarea cauzei la 20 martie 2018 pentru când reclam. va face dovada calită?ii procesuale pasive a paratei Paliciuc Maria.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018