O*** H******
PetentP************ S***** B******** J*****
IntimatO*** H******
CondamnatConform art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale cuprinsă în sentinţa penală nr. 1229/17.10.2018 pronunţată de Tribunalului Dâmboviţa în dosarul nr. 6843/120/2017, în sensul că se va consemna la alineatul 2 al dispozitivului, la finalul frazei: „ suma de 660 lei, conform facturii nr. 4676/19.06.2018, reprezentând taxa privind efectuarea expertizei medico legale, va fi înaintată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul INML Mina Minovici – Comisia superioară medico-legală”. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea care s-a pronunţat, respectiv cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 12.02.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.02.2019În temeiul art. 592 alin. 1 rap. la art. 589 alin. 1 lit. a şi art. 593 alin. 1 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul O*** H******, deţinut în Penitenciarul Mărgineni, având ca obiect întrerupere executare pedeapsă. În temeiul art. 275 alin. 2 şi 6 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 200 de lei cheltuielile judiciare avansate de stat şi de 660 lei reprezentând costul obţinerii avizului emis de Comisia superioară medico-legală, urmând ca suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu – avocat Elena Stan, conform delegaţiei nr.6275/2018, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Dâmboviţa. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.10.2018.
Hotarare 1229/2018 din 17.10.2018Amână pronunţarea la data de 17.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2018Amână pronunţarea la data de 09.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2018Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales al condamnatului O*** H******, deţinut în Penitenciarul Mărgineni, având ca obiect emiterea unei adrese către Comisia superioară medico legală din cadrul INML Mina Minovici, pentru a se da lămuriri cu privire la avizul emis asupra raportului de expertiză medico- legală nr. A 5/12445/2017. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea care se va pronunţa. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.09.2018.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018Amână pronunţarea asupra cererilor formulate de către apărătorul condamnnatului la data de 07.09.2018.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Încuviinţează cererile formulate şi acordă termen la data de 04.09.2018 pentru lipsa apărătorului ales al condamnatului căruia îi vor fi comunicate prin fax 80372.89.27.02) copiile înscrisurilor înaintate la dosar de către INML „Mina Minovici” Bucureşti INML „Mina Minovici” Bucureşti – Comisia Superioară Medico Legală prin care a fost avizat Raportul de expertiză medico-legală nr.A5/12445/2017 din data de 14.02.2018 şi copia prezentei încheieri. Menţine delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie emisă de Baroul Dâmboviţa pe numele d-nei avocat Stan Elena până la soluţionarea cauzei. Citarea condamnatului la Penitenciarul Mărgineni cu menţiunea „prezenţa este obligatorie”. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.08.2018.
Incheiere de sedinta din 16.08.2018Amână cauza la data de 16.08.2018, ora 10:00. Se va emite adresă către Comisiei de Avizare şi Control a actelor medico-legale, din cadrul INML Mina Minovici, pentru a comunica dacă raportul de expertiză medico legală existent la dosar a fost supus procedurii avizării, întrucât din adresa înaintată la dosar nu reiese în mod clar acest aspect. La adresă se vor ataşa: cererea depusă de apărătorul condamnatului la data de 15.05.2018 şi biletul de externare BTEXT nr. 0051555/25.05.2018 emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru O*** H******. Se vor trimite Comisiei Superioară Medico Legală din cadrul INML Mina Minovici, adresa emisă de Comisiei de Avizare şi Control a actelor medico-legale şi biletul de externare BTEXT nr. 0051555/25.05.2018 emis de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru O*** H******. Se va reveni cu adresă către Spitalul Universitar Bucureşti pentru a înainta la dosar raportul medical şi orice alte înscrisuri medicale întocmite pe numele pacientului O*** H******, pentru a fi avute în vedere la obţinerea avizării raportului de expertiză A5/12445/2017, de Comisiei de Avizare şi Control a actelor medico-legale şi de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici. Vor fi comunicate prin e-mail apărătorului condamnatului, prezenta încheiere şi adresele emise de cele două comisii din cadrul INML Mina Minovici. Se emite adresă către Baroul Dâmboviţa, pentru a-i fi desemnat condamnatului un avocat din oficiu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.06.2018.
Incheiere de sedinta din 28.06.2018Termenul a fost preschimbat la data de 29.05.2018.
Rezolutie din 12.06.2018TRIBUNALUL Având în vedere solicitările formulate de către apărătorul condamnatului, D I S P U N E Va fi înaintat raportul de expertiză nr. A5/12445/2017 către Comisia de Avizare şi Control al actelor medicale şi către Comisia superioară medico-legală, din cadrul INML Mina Minovici în vederea avizării acestuia. La raport se va ataşa şi cererea formulată de apărătorul condamnatului la data de 15.05.2018 în care solicită răspuns din partea Comisiei superioară medico-legală, din cadrul INML Mina Minovici, la întrebările formulate. Emiterea unei adrese către Spitalul Universitar Bucureşti pentru a înainta la dosar raportul medical şi orice alte înscrisuri medicale întocmite pe numele pacientului O*** H******, pentru a fi avute în vedere la obţinerea avizării raportului de expertiză A5/12445/2017, de către Comisia de Avizare şi Control al actelor medicale şi de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici. Amână cauza la data de 28.06.2018. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.05.2018.
Incheiere de sedinta din 29.05.2018Amână cauza la data de 12.06.2018, pentru a se aviza raportul de expertiză de către Comisia Superioară Medico-legală de avizare şi control a actelor medicale din cadrul INML Mina Minovici.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018În temeiul art. 597 alin. 5 rap. la art. 181 alin. 1 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea formulată de către petentul O*** H******, prin apărător, având ca obiect efectuarea unei noi expertize medico-legale de către INML Mina Minovici, la care petentul să aibă posibilitatea de a beneficia de serviciile şi cunoştinţele unui expert parte. Admite cererea formulată de procurorul de şedinţă şi dispune avizarea din punct de vedere ştiinţific, a raportului de expertiză nr. A5/12445/2017, de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici. Pune în vedere petentului, prin apărător, ca cel mai târziu la termenul din 15.05.2018 să depună la dosar, în scris, aspectele care consideră necesar să fie comunicate, pentru a fi analizate de Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici, privind modalitatea de întocmire şi concluziile raportului de expertiză nr. A5/12445/2017. Cu drept de contestaţie, odată cu hotărârea care se va pronunţa. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.04.2018.
Incheiere de sedinta din 24.04.2018Amână cauza la data de 15.05.2018. Având nevoie de timp în vederea deliberării asupra cererilor formulate de către apărătorul condamnatului O*** H******, prin care a solicitat efectuarea unei noi expertize medico legale de către INML Mina Minovici, la care petentul să aibă posibilitatea de a beneficia de serviciile şi cunoştinţele unui expert parte, precum şi de către procurorul de şedinţă, care a solicitat avizarea raportului de expertiză nr. A5/12445/2017 de către Comisia superioară medico legală din cadrul INML Mina Minovici, amână pronunţarea la data de 24.04.2018. Cu aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea care se va pronunţa. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.04.2018.
Incheiere de sedinta din 17.04.2018Amână cauza pentru lipsa de aparare.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018Trimite cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată de către condamnatul O*** H******, deţinut în Penitenciarul Mărgineni, Serviciului Registratură din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, pentru a fi repartizată aleatoriu, în vederea soluţionării acesteia de către instanţa de executare, conform dispoziţiilor art.593 din Codul procedură penală raportat la dispoziţiile art.592 alin.1 şi la dispoziţiile art.589 alin.1 lit.a din Codul procedură penală. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 21 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 06.02.2018Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 18.12.2017Preschimbă termenul de judecată la data de 27.11.2017.
Rezolutie din 24.11.2017Dispune efectuarea expertizei medico-legale.
Incheiere de sedinta din 27.11.2017